Adversarii lui Donald Trump spun că este un președinte încurcă-lume, chiar dacă locatarul de la Casa Albă se prezintă ca „geniu stabil”. Încurcă-lume nu e, dar încurcă-nume, cu siguranță că este.
Obiceiul președintelui american de a încurca numele interlocutorilor sau personalităților în general a ieșit din nou la iveală săptămâna aceasta. Miercuri, în cadrul unei întâlniri la Casa Albă, Donad Trump a avut iar un lapsus. Pe care n-ar fi trebuit să-l aibă pentru că lângă el se afla nimeni altul decât patronul Apple, Tim Cook.
Adresându-se patronului uneia din cele mai puternice și celebre companii din lume, președintele american a declarat, cu expresie serioasă pe figură: „Ați investit cu adevărat mult în țara noastră. Îți mulțumim, îți mulțumim mult, Tim Apple”. Spre stupoarea asistenței, relatează Ouest-France.
Lapsusul lui Trump, înregistrat de camerele jurnaliștilor, a generat evident ironii pe rețelele sociale. Cu umor, Tim Cook și-a înlocuit, joi, pe contul Twitter numele de familie cu celebrul logo al Apple, mărul mușcat.
Notoriu prin faptul că încurcă numele, Donald Trump este un obișnuit al acestor confuzii. Spre exemplu, în timpul unui discurs a numit-o pe patroana Lockeed Martin, Marillyn Hewson, Marillyn...Lockeed.
Deseori însă Trump modifică intenționat numele celor pe care nu-i apreciază pentru a-i ironiza. Cum a fost cazul cu patronul Amazon și al Washington Post, Jeff Bezos, pe care, în ianuarie, Trump l-a supranumit „Jeff Bozo” (Jeff cretinul).
Nemaivorbind de Hillary Clinton, fosta lui adversară în cursa pentru Casa Albă, deseori numită de Trump „Crooked Hillary”, sau de Bernie Sanders, „botezat” recent de președintele SUA „Crazy Bernie”.