Donald Tusk se va întoarce pe cai mari în Polonia

Actualul președinte al Consiliului European este poate cel mai titrat om politic din istoria Poloniei. O revenire în politica țării mamă, cu o candidatură la alegerile prezidențiale, i-ar cimenta acest statut dar ar putea și să-l trimită în categoria perdanților.

Se discută la Bruxelles, dar și la Varșovia, că Tusk, președintele Consiliului European, intenționează să-și încheie cariera politică cu o candidatură la prezidențialele din Polonia, anul viitor, în luna mai. Problema, arată o analiză Politico, este că sondajele de opinie actuale arată că ar pierde în fața președintelui Andrzej Duda – un apropiat aliat al partidului aflat la putere, PiS (partidul Lege și Justiție). Dar, arată Michał Szułdrzycski, redactor șef adjunct al ziarului centrist Rzeczpospolita, „Tusk nu poate pierde. Dacă s-ar întoarce în Polonia și ar pierde în fața lui Duda, asta ar însemna retragerea lui Tusk din viața politică. Va intra în cursă doar dacă există mari șanse să câștige.

Să-i învingem pe bolșevicii de astăzi

Tusk (62 de ani), care în tinerețe a fost activist în celebrul sindicat Solidaritatea, a fost ales în parlament în 1991. A înființat partidul Pltforma Civică în 2001, a eșuat apoi să devină președinte în 2005, a fost ales premier în 2007, a câștigat iar în 2011, în 2014 a plecat la Bruxelles pentru a prelua conducerea Consiliului European. Dar plecarea lui a lăsat partidul în dezodine, deschizând calea unei victorii a PiS, în 2015, la alegerile prezidențiale și legislative. După statutul de vedetă a tranziției post-comunistă, Polonia a devenit una din problemele iliberale cele mai presante ale UE, chestiune pe care Tusk o regretă cu fiecare ocazie. Și care i-a atras repetate atacuri de la Varșovia . Polonia a fost singura țară UE care s-a opus unui al doilea mandat al lui Tusk ca președinte al Consiliului. Dar Tusk, luptător politic, a ripostat dur. Într-un discurs rostit anul trecut și în care făcea referință la PiS le-a cerut polonezilor „să se ridice și să-i învingă pe bolșevicii de astăzi”.

Iadul mic al Poloniei

Evident că Tusk urmărește atent politica din Polonia și că numeroși partizani ai opoziției speră că el va reveni de la Bruxelles pentru a salva Polonia. Tusk a fost, sâmbătă, la Varșovia, pentru un marș proeuropean al Coaliției europene, un grup condus de Platforma Civică. Coaliția vrea să unească partidele de opoziție disparate iar sondajele arată că ea este aproape umăr la umăr cu PiS, înaintea alegerilor europene de duminică. „Nu este vorba de a vota un rău mai mic, ci de a vota pentru un bine al tuturor”, a rostit Tusk, a cărui apariție la Varșovia a fost criticată de rivalii politici. „Tusk violează nu numai litera, ci și spiritul tratatelor UE”, a lansat Jacek Saryusz-Wolski, eurodeputat PiS. Încă nu este limpede dacă Tusk va face un ultim plonjon în lumea mică a politicii unei țări din fostul lagăr socialist (cunoscută în mod colocvial ca „polskie piekielko”-„iadul mic al Poloniei”), unde rivalitățile cu vechi dușmani precum liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski (liderul de facto al țării) sunt vechi și îndelungate. Deocamdată, Tusk a declarat că se angajează să-și încheie mandatul la Bruxelles, iar purtătorul de cuvânt al Consiliului European, Preben Aamann, a declarat că discuția despre viitorul său politic este prematură. „Tusk este președintele Consiliului European până la 30 noiembrie”, a spus Aamann. ”Orice dincolo de asta este speculație”.

Pion al lui Merkel, agent german...

Dar a-l învinge pe Duda nu va fi ușor. Sondajele arată că el este politicianul cel mai demn de încredere în Polonia. De asemenea, nu este clar dacă anii lui Tusk petrecuți la Bruxelles ar funcționa în avantajul său, dacă va candida la funcția de președinte. În ciuda prestigiului internațional al rolului său și a popularității ridicate a UE în Polonia, presa guvernamentală îl cataloghează ca pe un pion al cancelarului german Angela Merkel, sau chiar un agent german. În ciuda prestigiului internațional al lui Tusk, polonezii sunt divizați privind reîntoarcerea sa în politica poloneză: 34% consideră că ar trebui să o facă în timp ce 44% se opun.

 

Sincronizarea, cheia pentru Varșovia

Varșovia pare singura opțiune pentru Tusk, dacă vrea să rămână în politică. Dar, dacă va decide să se întoarcă în Polonia, sincronizarea va fi determinantă. „Tusk este ca regina într-o partidă de șah. Nu o poți folosi prea devreme în joc, pentru că este prea valoroasă. Ea riscă chiar să nu fie folosită deloc, chiar dacă aceasta înseamnă în general că jocul a fost pierdut”, a declarat Leszec Jazdzewski, un jurnalist de stânga care a avut consultări directe cu Tusk și care i-a organizat discursul său de la Varșovia din 3 mai. A aștepta sfârșitul mandatului de președinte al Comisiei Europene, i-ar lăsa lui Donald Tusk timp suficient pentru a se lansa în cursa prezidențială și pentru a se asigura că beneficiază de susținerea totală a partidelor de opoziție. În egală măsură, și evenimentele politice vor juca un rol. Dacă Coaliția europeană va câștiga alegerile europene de duminică iar opoziția va învinge PiS în această toamnă, Tusk va fi bine plasat pentru a se confrunta cu Duda. Dacă PiS va rămâne la putere, opoziția îl va considera pe Tusk drept ultima șansă să împiedice PiS să guverneze fără să-i fie limitată puterea pentru încă un mandat complet