Președintele Trump pregătește un decret pentru a anula dispoziția lui Obama, care a închis locurile de detenție ale teroriștilor din străinătate.
Dezvăluirea a fost făcută miercuri de New York Times. Donald Trump ar urma să semneze în scurt timp un decret prezidențial, cu titlul „Detenție și interogatoriu ale prizonierilor inamici”, care va permtie CIA să folosească din nou locuri de detenție din străinătate pentru prizonierii suspectați de terorism.
Decretul va lansa și „Programul de interogatorii ale teroriștilor străini de anvergură”.
Această decizie riscă totuși să se lovească de opoziția Congresului, dar și de cea a comunității de informații, precum și a unor ofițeri ostili unor astfel de practici.
Potrivit aceluiași New York Times, Trump ar urma de asemenea să mai anuleze două decrete ale predecesorului său de la Casa Albă. Primul este cel de închidere a închisorii de la Guantanamo, al doilea, care autoriza până acum Crucea Roșie să viziteze toți deținuții încarcerați de către Statele Unite.
După aceste dezvăluiri, mai multe voci sonore s-au ridicat împotriva inițiativei. Prima este cea a dușmanului de moarte al lui Trump din Partidul Republican, John McCain, care precizează într-un comunicat:
„Președintele poate semna ce decrete dorește. Însă legea este lege. Nu vom reintroduce tortura în Statele Unite.”
Purtătorul de cuvânt al Administrației Trump, Sean Spicer, a vrut să liniștească apele, afirmând că documentul evocat de ziarul american nu provine de la Casa Albă.
În timpul campaniei prezidențiale, Donald Trump a promis că va aturoiza din nou serviciile secrete să recurgă la metoda „simulării înecului („waterboading”) și la altele „și mai rele”.
Această metodă controversată, asimiliată torturii, a fost introdusă de administrația George W. Bush după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.
Într-un interviu acordat canalului ABC, tot miercuri, întrebat dacă este tentat să reintroducă metoda „simulării înecului”, Donald Trump a răspuns fără înconjur:
„Absolut, cred că este eficientă.”
Însă a adpugat că va lăsa pe seama secretarului Apărării, fostul general John Mattis, și a directorului CIA, Mike Pompeo, luarea unei decizii.
Cu ocazia audierii sale în Senat, Pompeo a declarat că nu va reintroduce metode precum „simularea înecului” în interogatorii. Înă, în răspunsurile sale scrise la înrebările membrilor Comisiei de specialitate, el și-a nuanțat poziția, dând de înțeles că ar putea aproba metodele „dacă experții cred că legile actuale împiedică strângerea de informații cruciale pentru securitatea țării noastre”.
Închisori ale CIA au funcționat în secret în România, dar și în Polonia, Letonia, Maroc, Egipt, Iordania, Thailanda și Afganistan.