Donald Trump a avut cuvinte de laudă la adresa soldaților români cu ocazia primului discurs public susținut în Europa, la Varșovia.
Mii de polonezi au scandat, minute în șir, numele președintelui american, care s-a arătat încîntat de primirea avută. În discursul său, Trump i-a felicitat pe soldații români pentru susținerea oferită marilor puteri ale lumii.
„Suntem cu mândrie însoţiti pe această scenă de soldaţi americani, polonezi, britanici şi români. Vă mulţumim! (Faceţi o, n.r.) treabă bună!”, a spus liderul Casei Albe, în condițiile în care pe scena de pe care a rostit discursul erau reprezentanți ai celor patru armate. Cele patru forțe asigură apărarea consolidată a flancului estic al NATO, decisă după ce amenințarea rusă, mai ales după anexarea Crimeii, a devenit tot mai evidentă.
„Pentru cetăţenii acestei regiuni, America este dornică să extindă parteneriatul cu voi, ne dorim legături comerciale puternice în măsura în care vă dezvoltaţi economiile. Suntem pregătiţi să vă oferim accesul la surse alternative de energie, pentru ca Polonia şi vecinii ei să nu mai fie ţinuţi ostatici de un singur furnizor de energie”, a mai declarat Donald Trump,care și-a continuat conflictul cu Rusia de la distanță prin dorința de a aduce independența țărilor din Europa față de Rusia din punct de vedere energetic.