Donald Trump propune un compromis pentru ZIDUL cu Mexicul. Ce categorie de MIGRANȚI este dispus să TOLEREZE

Președintele american Donald Trump încearcă să pună presiune pe adversari, politicienii democrați care nu sunt de acord să voteze finanțarea pentru construcția zidului de la frontiera cu Mexicul, într-un efort de a-i întoarce la masa negocierilor.

Trump propune o protecție temporară pentru două categorii de migranți, transmite BBC.

Este vorba despre „Visători”, adică cei au intrat ilegal în Statele Unite și sunt protejați de programul DACA. Lor le este permis să lucreze pe teritoriul Statelor Unite, dar nu primesc cetățenie americană. În această situație se află 700 000 de migranți. Președintele a promis prelungirea acestui program cu trei ani.

Al doilea grup, mult mai mic, 300 000 de persoane, este format care au obținut vize prin programul de Protecție Temporară, care permite cetățenilor din țările afectate de război sau dezastre să continue să locuiască și să lucreze în Statele Unite.

Aceste două concesii costă 5,7 miliarde de dolari, sumă pe care Trump o solicită pentru construirea zidului la frontiera Mexicului.

După anunț, senatorul democrat, Chuck Schumer, a declarat că „Trump a luat de unul singur decizia referitoarea la situația Dreamers și TPS și că oferirea unor protecții nu reprezintă un compromis, ci mai degrabă o luare de ostateci”.

Republicanii, prin McConnell au salutat propunerea președintelui și o consideră „o soluție îndrăzneață pentru redeschiderea guvernului, asigurarea frontierei și luarea unor măsuri pentru abordarea problemelor actuale privind imigrația”.

Săptămâna aceasta Senatul va decide deoarece Administrația Federală a SUA este blocată parțial de aproape o lună. Sunt afectați 800 000 de muncitori federali. Unii dintre ei, care au fost neplătiți începând cu 22 decembrie se află în dificultăți din ce în ce mai mari. Mai mult de 1.500 de apeluri au fost înaintate de aceștia pe site-ul crowFund GoFundMe, căutând o sursă de salvare financiară pentru a plăti chiria sau pentru a le asigura copiilor hrană și îmbrăcăminte.