Donald Trump se va preda azi în Georgia, unde este pus sub acuzare pentru încercarea de a schimba rezultatul alegerilor din 2020. Fostul președinte este vizat de 13 capete de acuzare. Ancheta s-ar putea încheia.
Donald Trump se va preda azi în Georgia, unde este pus sub acuzare pentru o serie de acuzații privind presupusa sa tentativă de a schimba rezultatele alegerilor din 2020 din acest stat. Fostul președinte al SUA ar putea pleca de la clubul său de golf din Bedminster, New Jersey. El va ajunge la închisoarea din comitatul Fulton.
Donald Trump a fost de acord cu o cauțiune de 200.000 de dolari. Fostul președinte a acceptat să renunțe la toate rețelele de socializare.
Punerea sub acuzare a lui Trump și a celor 18 asociați ai săi ar putea fi finalul anchetei. Aceasta a fost lansată de procuroarea districtuală Fani Willis, din comitatul Fulton, în 2021. Va fi a patra oară în acest an când Trump este nevoit să se predea.
La începutul lunii, Trump a fost inculpat sub acuzația federală pentru că a conspirat împotriva SUA în încercările sale de a anula rezultatele alegerilor din 2020. În aprilie, el a fost inculpat în dosarul plății făcute pentru cumpărarea tăcerii actriței Stormy Daniels. În iunie, acesta a fost inculpat în Florida în dosarul documentelor clasificate găsite la vila sa din Mar-a-Lago.
Printre inculpații care s-au predat până acum în dosarul din Georgia se numără foștii avocați ai lui Trump Rudy Giuliani, Sidney Powell și Jenna Ellis. Și John Eastman, un alt fost avocat, s-a predat și a fost amendat.
Donald Trump, vizat de 13 capete de acuzare
În Georgia, Willis și echipa ei au formulat 41 de capete de acuzare împotriva lui Trump și a asociaților săi. Fostul președinte este vizat de 13 capete de acuzare.
În rechizitoriu se afirmă că suspecții „s-au alăturat cu bună știință și în mod deliberat unei conspirații pentru a schimba în mod ilegal rezultatul alegerilor în favoarea lui Trump”. Actul de acuzare se referă la inculpați ca la o „organizație criminală”, acuzându-i de o serie de infracțiuni, printre care folosirea de declarații și înscrisuri false, depunerea de documente false, influențarea martorilor, conspirație în vederea fraudării statului, furt și sperjur, notează BBC.