Donald Trump nu va semna un acord de recunoaștere a vinovăției. Avocat: „Sunt zero șanse. Președintele nu va fi pus în cătușe”
- Mihai Soica
- 31 martie 2023, 21:20
Fostul președinte Donald Trump nu va fi încătușat atunci când se va preda săptămâna viitoare, a confirmat vineri avocatul său.
Avocatul Joe Tacopina a comentat, public, că Donald Trump este acum ”pregătit să lupte”, și că sunt "zero" șanse ca el să cedeze și să semneze un acord de recunoaștere a vinovăției.
”Președintele nu va fi pus în cătușe. Sunt sigur că vor încerca să obțină fiecare gram de publicitate pe care o poate obține din acest lucru. În ceea ce privește pozele de identificare, plimbarea infractorului - sunt sigur că vor încerca să se asigure că vor obține ceva bucurie din asta, făcându-l să defileze.”, a comentat avocatul Tacopina, la o emisiune de televiziune.
Actul de acuzare nu este public
Procurorii americani îl acuză pe Donald Trump. fostul președinte a SUA, că a folosit banii din campania electorală, pentru a mitui o fostă prostituată, cu care a avut o serie de aventuri.
Cu toate acestea, Tacopina a subliniat că echipa juridică încă nu știe exact ce conține actul de acuzare, și nici câte acuzații sunt la dosar.
”Acest lucru este fără precedent în istoria acestei țări. Nu știu la ce să mă aștept în afară de o punere sub acuzare. Am înțeles că vor închide blocurile din jurul tribunalului, vor închide tribunalul”, a mai zis avocatul lui Donald Trump.
Donald Trump este pregătit să lupte
Acuzarea lui Trump i-ar putea aduce acestuia și mai multă publicitate, dar și voturi din partea electoratului american indecis.
Avocatul Tacopina a mai povestit cum a primit Donald Trump vestea că va fi pus sub acuzare, sau poate chiar arestat.
”Inițial a fost șocat. După ce a trecut peste asta, a zis că trebuie să luptăm acum. A intrat într-o postură tipică a lui Donald Trump, în care este gata să fie lupte în legătură cu ceva ce el consideră că este o nedreptate. Genunchii lui nu se îndoaie ... el este acum în postura în care este gata să lupte pentru dreptate”, a mai povestit Tacopina.
Întrebat dacă există vreun scenariu în care Trump ar accepta un acord de recunoaștere a vinovăției, avocatul său a declarat ferm: ”Zero. Zero”.
”Președintele Trump nu va accepta un acord de recunoaștere a vinovăției în acest caz. Nu se va întâmpla - nu există nicio infracțiune”, a mai relatat avocatul citat de nypost.