Fostul director al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a depus plângere pentru declaraţii false, defăimare şi procedură abuzivă împotriva cameristei Nafissatou Diallo, care l-a acuzat de agresiune sexuală la Hotelul Sofitel din New York în urmă cu un an. DSK cere despăgubiri de un milion de dolari.
Contra-atacul judiciar declanșat de fostul șef al FMI se traduce printr-un document de 15 pagini remis tribunalului din Bronx la 14 mai 2012, la un an după arestarea sa la New York. În ziua în care la Elysee a fost învestit noul președinte al Franței, Francois Hollande, avocații lui DSK țin să amintească faptul că politicianul francez era ”considerat de mulți drept viitorul președinte francez”, arată documentul consultat de ”Le Figaro”. Nafissatou Diallo este acuzată că a făcut cu bună ştiinţă şi intenţionat ”declaraţii false forţelor de ordine, aducând astfel atingere reputaţiei sale, ceea ce l-a făcut să piardă alte oportunităţi profesionale”. Recunoscând că a avut o relaţie sexuală ”consimţită„ cu Nafissatou Diallo, DSK a acuzat-o pe cameristă că ”a pretins apoi că a fost agresată sexual”. Fostul director al FMI a reamintit că a fost apoi arestat, ”supus unei percheziţii degradante şi umilitoare, fotografiat gol şi a fost nevoit să furnizeze probe pentru anchetă”.
DSK este, de asemenea, pus sub acuzare la Lille, în nordul Franţei, pentru proxenetism în formă agravantă în bandă organizată şi se află sub control judiciar în afacerea cunoscută sub numele de ”Carlton”.