O altă tragedie a avut loc, vineri, 22 octombrie. Primul milionar al României de după anul 1989, supranumit și „Regele Cauciucurilor”, a murit, după ce a fost diagnosticat cu cancer de pancreas, metastaze la ficat, plămâni și splină și s-a confruntat cu urmări serioase ale bolii COVID-19. Anunțul a fost făcut public de către fiul său, care a precizat că va reveni cu informații privind slujba de înmormântare.
Gelu Tofan, primul milionar de după '89, a murit
Omul de afaceri Gelu Tofan din județul Botoșani, în vârstă de 61 de ani, a murit. Anunțul a fost făcut de fiul său, Adrian Tofan, care a informat, îndurerat, publicul, că tatăl său a pierdut lupta împotriva cancerului. Milionarul a contractat, însă, și virusul SARS-COV-2, în urmă cu câteva luni, iar boala COVID-19 i-a afectat vizibil starea de sănătate, potrivit relatărilor fiului decedatului.
„Gelu Tofan (15 oct. 1960 – 22 oct. 2021)
Tata a fost diagnosticat cu cancer de pancreas în stadiul 4, cu metastaze la ficat, plămâni şi splină, în data de 26 august 2021. Inoperabil, cu şanse de reuşită a tratamentului convenţional cu citostatice spre zero. A considerat că nu merită chinul prelungit, nici el şi nici familia.
În martie-aprilie, făcuse o formă dură de Covid-19, însă nu a necesitat internare. S-a vindecat, iar de atunci, s-a plans de lipsa de putere, şi a început să scadă în greutate. În luna august, a făcut un set de analize de sânge, iar rezultatele analizelor hepatice au fost dezastruoase, în special GGT-ul – de peste 20 ori faţă de normal.
Afaceristul a fost onorat cu ordinul „Crucea Patriarhală”
Era un anti-fumător convins, facea des sport, avea o dietă sănătoasă, nu consuma decât ocazional vin roşu, iar in familia noastră nu ştiu să fi avut cineva această boală. Pe de altă parte, avea insomnii de ani buni şi era foarte stresat.
A reuşit să îşi cunoască primii trei nepoţi, pe care îi iubea nespus, şi ştiu că şi-ar fi dorit să îi cunoască şi pe cei ce vor veni. Tata şi-a trăit ultimele săptămâni din viaţă în satul natal, Todireni, din judeţul Botoşani.
Ultimul său proiect a fost şi cel mai ambiţios din carieră – amenajarea râului Prut pentru navigaţie. Tata avea regretul că nu va mai apuca să îl vadă finalizat.
În anul 1999, Patriarhia Română i-a acordat tatălui meu ordinul „Crucea Patriarhală”, pentru construcţia unei biserici în judeţul Botoşani.
Voi reveni cu informaţii privind locul şi data înmormântării.
Tată, Dumnezeu să te odihneasca în pace!”, a scris fiul afaceristului, Adrian Tofan, într-o postare pe Facebook.
Povestea succesului lui Gelu Tofan
După Revoluția din anul 1989, Gelu Tofan a fondat grupul de firme Tofan Grup International, majoritatea dintre acestea prezentând profil auto și de transport. În anul 2000, grupul amintit devenise cel mai puternic producător independent de cauciucuri din Europa Centrală și de Est, de unde se trage și porecla afaceristului, „Regele Cauciucurilor”. Pe atunci, grupul înregistrase o cifră de afaceri netă de aproximativ 600 de milioane de dolari.
În anul 2001, Gelu Tofan a vândut două fabrici de anvelope - Silvania Zalău și Victoria Florești- din cadrul grupului de firme, precum și compania de reșapare Tofan Recap, către grupul francez Michelin. Tranzacția a fost estimată la momentul respectiv la 100 milioane de dolari.