Doliu românesc în Germania! Din păcate a fost găsit mort în casă. A lăsat un mesaj cutremurător

Sfârşit fulgerător pentru un tânăr de numai 23 de ani, din Bălteni, judeţul Dâmboviţa, găsit mort în locuinţa pe care o închiriase într-o localitate din Germania.

Tânărul plecase la începutul anului să muncească acolo pentru a le face un trai mai bun celor de acasă. Moartea lui i-a şocat pe cei cunoscuţi, mai cu seamă că nu s-a plâns nimănui că ar avea vreun necaz uriaş. Cu sufletul îndoliat, cei de acasă aşteaptă lămuriri despre nenorocire

Andrei provenea dintr-o familie modestă. Îl aşteptau acasă părinţii şi sora cea mică. Din cauza greutăţilor din ţară, tânărul a decis să plece, în urmă cu 7 luni, peste hotare. Muncea la o firmă de curăţenie din Germania şi îşi făcuse planuri să îi aducă şi pe cei dragi acolo.

În urmă cu 3 zile, apropiaţii au rămas uimiţi după ce au văzut pe contul lui de socializare un mesaj cutremurător. Daniela Florescu, matusa tânărului: „Andrei nu ar fi făcut asta, sub nicio formă. Era vesel tot timpul, acum o săptămână, doua avea planuri să îşi aducă acolo familia şi acum deodată să auzim că nu mai e.”

Tatăl băiatului a fost sunat de şeful acestuia şi a primit vestea cumplită. Luni, autorităţile au înştiinţat familia în mod oficial despre deces. Cunoscuţii şi-l amintesc pe Andrei drept un om plin de viaţă, mereu săritor şi optimist. Tocmai din acest motiv nu înţeleg cum s-a întâmplat tragedia. Un văr a fost ultimul care a schimbat câteva mesaje cu Andrei înainte să se afle de necaz. Acesta spune că nimic nu i-a dat de bănuit că urmează o asemenea nenorocire.

Ajutor pentru repatriere

Familia greu încercată se gândeşte şi la costurile uriaşe ce urmează pentru repatrierea tânărului şi cele necesare înmormântării. Spera că se vor găsi oameni cu suflet, ca să-i ajute.

Pentru familie şi pentru prieteni, moartea lui Andrei rămâne un mister nedesluşit. Autorităţile din Germania au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi urmează să stabilească la finalizarea cercetărilor dacă vorbim despre o sinucidere sau despre o moarte accidentală. Cert este că nu este exclusă nicio ipoteză, informează stirileprotv.ro.