Doliu la Hollywood. Actorul Treat Williams, victima unui tragic accident de motocicletă

Doliu la Hollywood. Actorul Treat Williams, victima unui tragic accident de motocicletă Sursa foto: Dreamstime

Un cunoscut și apreciat actor de film, de la Hollywood, a murit, înainte de vreme, la vârsta de 71 de ani. Moartea actorului, Treat Williams, care a apărut în mai multe producții americane a fost confirmată de agentul acestuia care a dat toate detaliile tragicului eveniment.

Actorul Treat Williams, cunoscut pentru rolurile pe care le-a făcut în producțiile „Everwood” şi „Hair”, a murit după ce a fost implicat într-un grav accident de motocicletă. El avea avea 71 de ani. Informațiile legate despre moartea cunoscutului și apreciatului actor au fost confirmate, pentru revista People, luni seara, de agentul acestuia, Barry McPherson. Cei doi au colaborat vreme de peste 15 ani. Agentul actorului a dat și detalii despre felul în care s-a produs tragicul accident, în urma căruia a murit Treat Williams, care a avut loc în Dorset, statul Vermont.

„A fost ucis în această după-amiază (luni – n. red.). El vira la stânga sau la dreapta [şi] o maşină l-a lovit. Sunt devastat. Era un om bun. Era atât de talentat”, a declarat agentul Barry McPherson.

El l-a descris pe fostul său client drept „inima Hollywoodului de la sfârşitul anilor 1970”, spunând că a fost iubit de cineaști.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cineaştii l-au iubit. El a fost inima Hollywoodului de la sfârşitul anilor 1970”, a continuat McPherson.

Totodată, familia actorului a declarat că vestea morții sale i-a șocat și i-a îndurerat pe toți cei care l-au cunoscut și care i-au fost apropiați.

„După cum vă puteţi imagina, suntem şocaţi şi foarte îndureraţi în acest moment. Treat a fost plin de dragoste pentru familia lui, pentru viaţă şi pentru meseria lui. (...) Pentru toţi fanili săi, trebuie să ştiţi că Treat v-a apreciat pe toţi şi vă rugăm să continuaţi să-l păstraţi îninimi şi rugăciuni”, a transmis familia actorului care a solicitat presei și fanilor să le fie respectată intimitatea în aceste momente.

Rolurile pe care le-a făcut cunoscutul actor

Treat Williams a jucat, de-a lungul carierei sale, în mai multe filme, printre care „The Eagle Has Landed”, „Prince of the City”, „Once Upon a Time in America”, „The Late Shift”, „127 Hours” şi „Run Hide Fight”.

În producția de televiziune „Everwood”, Williams l-a interpretat pe Dr. Andrew „Andy” Brown, începând din 2002 și până în 2006. Pentru acest rol a fost nominalizat de două ori la Screen Actors Guild.

Alte roluri pe care le-a făcut în televiziune sunt cele din „Law & Order: Special Victims Unit”, „Chicago Fire”, „Hawaii Five-0”, „Blue Bloods”, „White Collar” şi „The Simpsons”.  El a mai jucat și rolul lui Danny Zuko în musicalul de pe Broadway „Grease”, din 1972 până în 1980.