Botoșani. Primarul PSD al comunei Coșula a murit la vârsta de 67 de ani. Decesul edilului Mircia Acatrinei vinde la o luna distanță după ce a fost confirmat pentru al șaselea mandat în fruntea primăriei.
Doliu în PSD Botoșani. Primarul comunei Coșula a murit la 67 de ani
Primarul PSD se lupta de câțiva ani buni cu o afecțiune teribilă. Acatrinei a condus comuna Coșula timp de 10 ani între 2004 și 2024. Mircia Acatrinei a mai ocupat anterior funcția de viceprimar în aceeași comună.
Edilul PSD a împlinit pe 22 iunie 67 de ani era căsătorit și avea doi copii. Decesul a fost confirmat de Doina Federovici, președintele social-democraților din Botoșani.
„Am sperat, ne-am rugat pentru însănătoșirea sa, dar moartea a fost mai puternică și ni l-a smuls dintre noi. De acum înainte nu-l vom mai vedea decât prin fereastra amintirilor pe domnul primar Mircia Acatrinei,” a declarat aceasta.
Mircea Acatrinei s-a luptat cu o boală teribilă
Președintele Consiliului Județean Botoșani a avut numai cuvinte de laudă la adresa edilului PSD. Doina Federovici a scris o postare emoționantă pe rețelele de socializare în care a evidențiat calitățile primarului PSD din Coșula.
Mircia Acatrinei a fost unul dintre liderii social-democrația care a câștigat încrederea electoratului prin modul în care a reușit să pună mai presus de orice interesul comunității pe care a condus-o vreme de un deceniu.
Primarul PSD a avut o lungă carieră politică
Înainte de a fi politician, mai spune președintele Consiliului Județean Botoșani, Mircia Acatrinei a fost un coleg care a intrat în sânul familiei social-democrate grație calităților sale în special calmitatea și consecvența. În rândul colegilor săi din PSD, Acatrinei era văzut ca un exemplu de determinare și ambiție.
În finalul postării de pe Facebook, Fodorovoci a transmis un mesaj de susținere familiei îndurerate și a precizat că memoria primarului va rămâne în conștiința și sufletele colegilor săi.