Doliu în Pro TV. A murit omul care finanţa toată afacerea. Au apărut primele reacţii. Update

pro tv, superstar, emisiune, idol

Miliardarul Petr Kellner, cel mai bogat om din Cehia şi totodată proprietarul postului Pro TV, a murit într-un accident de elicopter înregistrat în Alaska în acest weekend.

Update: Doliu în Pro TV. A murit omul care finanţa toată afacerea. Au apărut primele reacţii. Update. Consiliul Național pentru Siguranță în Transporturi a preluat anchetă. Astfel s-a aflat că salvatorii montani au fost anunţaţi despre accident sâmbătă, în jurul orei 22:00. Alerta a fost dată de proprietarii cabanei, care nu i-au mai putut contacta pe cei plecaţi în excursie.

Jurnaliştii de la NYT notează că zborurile către munții îndepărtați sunt cunoscute pentru prețurile abrupte și riscurile pe care le presupun. Cabana de la care a plecat miliardarul ceh oferă pachete săptămânale de 15.000 de dolari de persoană pentru cazare comună și charter heli-schi.

Reacţia celor care l-au văzut ultima oară în viaţă

În urma tragicului eveniment, proprietarii acesteia au transmis un comunicat de presă: „Aceste știri sunt devastatoare pentru personalul nostru, pentru comunitatea în care activăm și pentru familiile decedatului. În cei 17 ani de operațiuni, aceasta este prima dată când trebuie să ne confruntăm cu un astfel de eveniment.”

O reprezentantă a cabanei din Judd Lake, (Alaska) a spus că nu știe ce a cauzat prăbușirea. Oficialii care se ocupă de anchetă au declarat că elicopterul a fost operat de Soloy Helicopters în Wasilla, iar patronii cabanei au confirmat că au închiriat zborul. Kellner era un oaspete frecvent și al stațiunii din Alaska.

Kellner a făcut avere în anii 1990, după ce s-a implicat într-un fond de investiții, pe care l-a folosit pentru a cumpăra o participație de control la cea mai mare companie de asigurări din țară.

Miliardarul Petr Kellner

În octombrie, a achiziționat o rețea europeană de difuzare majoră, Central European Media Enterprises, pentru 1,1 miliarde de dolari. Mutarea a generat îngrijorare în Republica Cehă, pe fondul temerulor că că rețeaua şi-ar putea pierde independența editorială.

Dar într-o declarație publicată la acea vreme, Kellner a declarat că achiziția a fost determinată de „un sentiment de responsabilitate” și a promis că rețeaua își va păstra obiectivitatea.

Compania sa de investiții, PPF Group, a donat, de asemenea, milioane de aparate de respirat, măști și mii de truse pentru testarea necesară în pandemia de coronavirus. Aceste demersuri au vizat Cehia, grav afectată de noul coronavirus chinezesc.

Miliardarul era căsătorit şi avea patru copii. Harms (52 de ani) a fost un ghid de cu vechime în comunitatea heli-schi din Alaska. McMannany (38 de ani) era ghid de peste 10 ani și era specializat în interveniţiile în caz de avalanșă, conform nytimes.com.

Heli-schiul se referă la orice activitate de schi alpin sau snowboarding la care se ajunge cu elicopterul. La sfârșitul anilor 1950, elicopterele au fost folosite în Alaska și Europa pentru ca pasionaţii de schi să ajungă în zonele montane greu accesibile şi în care nu exista teleschi.

Ştirea iniţială: Doliu în Pro TV! A murit omul care finanţa toată afacerea. A fost un accident groaznic. Conform New York Times, miliardarul Petr Kellner se află pe lista celor cinci persoane care au murit în accidentul de elicopter.

Petr Kellner a ajuns în 2019 la un acord pentru cumpărarea companiei-mamă a PRO TV de la grupul american AT&T. Acesta avea legături strânse cu piața rusă, dar și cu China, condorm presei locale și internaționale.

Elicopterul Airbus AS350 B3

Kellner avea o avere estimată la 17,5 miliarde de dolari şi făcea parte din grupul care a întreprins excursia de sâmbătă în apropierea unui gheţar din Alaska. Conform informaţiilor jurnaliştilor americani, elicopterul Airbus AS350 B3 s-a prăbuşit în apropiere de gheţarul Knik.

Doliu în Pro TV! A murit omul care finanţa toată afacerea

Reprezentanţii cabanei care a închiriat aparatul de zbor au dezvăluit că Petr Kellner (56 de ani) era însoţit de cehul Benjamin Larochaix . Alături de cei doi, au murit şi cei doi ghizi ai cabanei, Gregory Harms şi Sean McMannany, dar şi pilotul elicopterului, Zach Russel.

A existat un singur supravieţuitor, care se află în stare gravă, dar stabilă, potrivit Alaska State Troopers. În prezent se desfăşoară o anchetă care să determine cauza accidentului.