Doliu în lumea muzicii! Un îndrăgit artist a murit din cauza unei meningite

Doliu. Sursa foto: Pixabay

Lumea muzicii este în doliu după ce a murit unul dintre cel mai mari chitariști ai tuturor timpurilor. A câștigat de opt ori Grammy și a fost pionierul jazz-rock-ului.

O meningită i-a adus moartea legendarului chitarist care a cântat cu Yardbirds şi a format Jeff Beck Group. Jeff Beck, căci despre el este vorba, avea 78 de ani și de-a lungul carierei a adus în atenția publicului său subgenuri precumpsych rock şi heavy metal. Artistul este cunoscut pentru experimentele pe care le făcea cu efecte fuzz și distorsiuni.

Jeff Beck a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame atât ca artist solo, cât şi ca membru al Yardbirds. Acesta și-a asigurat „degetele” magice pentru 7 milioane de lire sterline.

„În numele familiei, cu profundă tristeţe vă anunţăm decesul lui Jeff Beck. După ce a contactat brusc o meningită bacteriană, el a murit liniștit ieri", se arată în comunicat, miercuri seară, pe site-ul oficial al muzicianului.

„Nu va mai fi niciodată un alt Jeff Beck”

Lumea muzicii este în doliu. Mesajele de condoleanțe au început să curgă pe rețelele de socializare. Legendarul Mick Jagger i-a adus un omagiu lui Jeff Beck postând un videoclip pe Twitter, videoclip la care a adăugat următorul mesaj: „unui om minunat şi unuia dintre cei mai mari chitarişti ai lumii".

Tony Iommi, chitaristul și fondatorul formației Black Sabbath, l-a numit pe Beck „un incredibil simbol”. Mai mult, Iommi a subliniat faptul că. „Nu va mai fi niciodată un alt Jeff Beck".

Ozzy Osbourne a postat și el un mesaj emoționant pe Twitter: „o onoare incredibilă de a cânta cu el pe cel mai recent album al meu".