Petruța-Daniela Coman, cunoscută ca „doctorul de suflete”, a murit subit. Din primele informații medicul ar fi suferit un infarct. Anunțul a fost făcut de Institutul Sper, iar de atunci curg mesajele de condoleanțe.
Petruța-Daniela Coman, doctorul de suflete, a murit
„Împărtășim cu voi o veste extrem de tristă, am pierdut-o brusc și șocant de devreme pe draga noastră Peti Coman. Nu avem cuvinte, revenim cu detalii pentru cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu” a anunțat Institutul Sper.
Petruța-Daniela Coman a fost doctor în Psihologie, psihoterapeut formator P.E.U, specialist în psihoterapia copilului şi adolescentului abuzat şi a familiei acestora, cu competenţe în consiliere educaţională, competenţe de dezvoltare personală individuală şi de grup, competenţe în formare de formatori și, de asemenea, competenţe în consiliere sportivă individuală şi de grup centrată pe înalta performanţă. De asemenea, a fost membru în Colegiul psihologilor din România și membru în Asociaţia Psihologilor din România.
Mesajele de condoleanțe curg din partea celor care au cunoscut-o
După aflarea morții medicului Petruța-Daniela Coman, colegi dar și foști pacienți au transmis mesaje de condoleanțe.Mai jos vă redăm câteva mesaje:
„Peti a fost un om minunat si un profesionist desăvârșit, iar pentru noi toti este o pierdere extraordinar de mare! Drum lin, Peti! Sunt onorată ca am avut ocazia să lucrez cu tine”. a scris o fostă colegă.
Altcineva a scris: „Dumnezeu să o odihnească în pace și să îi așeze sufletul în corturile drepților! Este o pierdere imensă. Condoleanțe familiei îndoliate! Un om deosebit și de o incomensurabilă valoare morală și profesională, empatică și aplecată întotdeauna spre nevoile și păsurile celor de lângă ea, ale celor aflați în suferință. Am cunoscut-o cu ani în urmă în cadrul organizației Salvați Copiii”
Petruța-Daniela Coman a fost cea fără vârstă și plină de culoare
„Nu cred! Dumnezeu s-o odihnească in pace! Atat de tânără!Sincere condoleanțe!E o veste foarte tristă! Draga mea ,Peti ! Drum lin!” „Ne repetăm cu toții… dar nici eu nu pot să cred. Mintea mea crede că e o greșeală. Peti Coman cea fără vârstă și plină de culoare, pitesteancă de-a mea, avea mereu ceva nou cu care să mă încânte la workshopurile ei din cadrul Conferinței SPER. Deja mi-e dor de ea. Drum lin spre lumină! Condoleanțe tuturor celor dragi ei”.
„Îmi voi aminti mereu cu drag de tine, scumpa mea prietenă. Fină, inteligentă, plină de viață, mereu tânără, mereu mândră de un fiu deosebit. Peti Coman, nu te voi uita!”, a transmis prietena ei, Corina Nica.