Fostul pugilist mexican Israel „Magnifico” Vazquez, triplu campion mondial, s-a stins din viaţă la doar 46 de ani, după o luptă grea cu cancerul, a anunţat preşedintele Consiliului Mondial al Boxului (WBC), Mauricio Sulaiman.
Lumea sportului, îndurerată
Israel Vazquez a lăsat în urmă o carieră plină de realizări și o mulțime de oameni îndurerați. Sulaiman președintele WBC, a postat un mesaj în care îi mulțumea pentru amprenta pe care a lăsat-o în box.
„Israel Vazquez se odihneşte în sfârşit în pace. Dumnezeu să dea putere soţiei sale Laura, copiilor, familiei şi prietenilor săi în această perioadă dificilă. Mulţumesc campionule pentru că ai lăsat o amprentă atât de specială. Vei fi întotdeauna Magnificul", a scris Sulaiman pe contul său de pe reţeaua X.
Cariera lui Israel Vazquez
Cariera de boxer profesionist a lui ''Magnifico" a durat 17 ani, din anul 1995 şi până în anul 2010. În tot acești ani, palmaresul său cuprinde 44 de victorii, 32 înainte de limită, şi 5 înfrângeri, patru prin KO.
Sportivul a fost campion la categoria cocoş de trei ori, reușind să rămână în memoria iubitorilor „nobilei arte”. De asemenea, s-a remarcat pentru cele patru lupte pe care le-a avut cu compatriotul său Rafael Marquez. Cel din urmă este fratele fostului campion mondial Juan Manuel Marquez.
În meciurile purtate cu Marquez, sportivul a înregistrat două victorii şi două înfrângeri. De asemenea, din cauza meciurilor dure, Israel Vazquez a avut nevoie, pentru dezlipirea retinei, de trei intervenţii chirurgicale.
Israel Vazquez, a rămas în inimile tuturor
Mauricio Sulaiman a susținut că, prin moartea sa, Israel „Magnifico” Vazquez a rămas etern în viața tuturor și i-a mulțumit pentru fiecare amintire.
„Îţi mulţumim Israel pentru numeroasele amintiri minunate pe care ni le-ai oferit în ring, dar mai ales în afara acestuia. Acum eşti etern. Odihneşte-te în pace”, a adăugat preşedintele WBC, conform Agerpres.ro