Doliu în lumea artistică din Turcia. Actorul Çağdaş Çankaya și soția lui, muziciana Zilan Tigris, au murit sub dărmături
- Ramona Rotaru
- 13 februarie 2023, 11:15
Vești tragice din Turcia. Numărul victimelor cutremurelor de săptămâna trecută continuă să crească. Actorul Çağdaş Çankaya și soția lui, faimoasa muziciană Zilan Tigris, erau printre persoanele dispărute. Din păcate, trupurile lor au fost scoase de sub dărmături, fără suflare, la aproximativ șapte zile de la producerea dezastrului.
La începutul săptămânii trecute, două cutremure importante au avut loc în Turcia. În urma lor a rămas dezastrul și multă durere. Bilanțul victimelor crește de o oră la altă și s-a ajuns la peste 25.000 de morți. Salvatori trimiși din toată lumea caută printre dărmături alături de câini antrenați, însă șansele ca persoanele să fie scoase în viață de sub ruine scad.
Zeci de mii de persoane sunt încă date dispărute, iar atunci când o minune are loc și o persoană este scoasă vie, bucuria este imensă pentru toată lumea. Pe lista celor dispăruți se află mai multe nume sonore din Turcia, printre care și actorul Çağdaş Çankaya, alături de soția lui, muziciana de origine armeană, Zilan Tigris. Din păcate, în ciuda eforturilor supraomenești ale salvatorilor, ei au fost găsiți fără suflare.
Celebru actor din Turcia și soția lui, o muziciană extrem de îndrăgită, au murit în timpul cutremurelor
Cei doi soți locuiau în complexul rezidențial Sozel, din orașul Diyarbakır, de câțiva ani. Atunci când a început cutremurul, cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter, Çağdaş Çankaya și Zilan Tigris se aflau în apartamentul loc, dintr-un bloc cu nouă etaje.
Ambii se aflau pe lista persoanelor dispărute, iar salvatorii au făcut eforturi mari să îi găsească în viață. Din păcate, după aproximativ șapte zile de căutări, trupurile lor au fost găsite fără suflare. Persoanele aflate la ruinele imobilului nu și-au pierdut niciodată speranțe, pentru că de sub dărmături se mai auzeau voci. Pentru actorul Çağdaş Çankaya și soția lui, muziciana de origine armeană, Zilan Tigris, a fost prea târziu. Cei doi au murit în urma cutremurului dezastruos din Turcia.
Arat Barış, celebru fotbalist turc, este cel care a făcut publică vestea morții celor doi artiști. Acesta a spus că regretă enorm cumplita pierdere a actorului Çağdaş Çankaya și a muzicienei Zilan Tigris. După aflarea cumplitei vești, fanii au transmis mesaje de condoleanțe și și-au exprimat regretele cu privire la moartea celor doi.
„Durerea asta este de nesuportat! Nu există nicio modalitate de a descrie această durere.”, au scris fanii în mediul online, potrivit karar.com.