Doi tineri români au luat nota maximă la BAC-ul din Italia
- Vlad Alexandru
- 19 iulie 2017, 00:00
Doi tineri români, Cosmin Siea şi Tudor Haja, au reuşit să ia nota maximă la examenul de Bacalaureat pe care l-au susţinut în Italia.
Cei doi s-au născut în România, dar s-au mutat în Italia în urmă cu 10 ani împreună cu familiile lor, iar acum au absolvit la două dintre cele mai bune licee din Parma. Cosmin şi Tudor au avut de dat trei probe scrise, limba italiană, matematică şi latină, şi o probă orală în care au avut de susţinut o prezentare dintr-o listă de nouă teme. Românii au reuşit să îi uimească pe profesorii italieni, la ultima probă susţinută, prin prezentări în care au vorbit despre utopia platonică, respectiv biologia cuantică. Primele trei probe sunt notate în Italia cu un maxim de 15 puncte fiecare, iar ultima cu 55 de puncte. Cosmin şi Tudor au reuşit să obţină punctajul maxim, 100 de puncte, dar asta a venit după un an de studiu intens.
Promovează bucatele tradiționale românești
„Am explicat în mod simplu şi ilustrativ nişte concepte grele ale fizicii şi ale biologiei. Am tratat un subiect de biologie cuantică”, a declarat, pentru Agenda Diasporei, Cosmin Siea. De alt fel, acesta s-a calificat constant în ultimii ani la faza naţională a olimpiadei de biologie din Italia şi spune că va da examen de admitere la o facultate de Medicină. Pe Tudor, care spune că şi el doreşte să urmeze cursurile unei facultăţi de Medicină, Bacalaureatul l-a ţinut cu sufletul la gură până în ultima zi, când a obţinut votul maxim după ce a primit şi punctele bonus, surprinzându- i pe profesori prin lucrarea sa. „Probele scrise au mers destul de bine, am obținut 15, 14, 14 pe un maxim de 15. Ştiam că pentru nota maximă trebuia să am o probă orală perfectă ca să îi uimesc şi să iau şi cele cinci puncte bonus. M-am concentrat foarte mult, am expus proiectul, „tesina”, care a avut ca temă Utopia platonică și care i-a impresionat pe profesori”, ne-a explicat Tudor. Tinerii nu au uitat de ţara în care s-au născut şi vizitează cât de des pot România. De altfel, ei se implică frecvent în activităţile comunităţii din care fac parte. De curând, au ajutat, alături de familiile lor, la pregătirea bucatelor româneşti şi au prezentat tuturor celor veniţi la Festivalul Multicultural de la Collecchio tradiţiile şi obiceiurile autentice.