Doi morţi şi şapte răniţi în urma unor focuri de armă trase într-un spital din Pittsburgh
- Liviu Cojan
- 9 martie 2012, 06:13
Două persoane, între care şi atacatorul, au murit joi în timpul unor focuri de armă dintr-o secţie de psihiatrie a unui spital din Pittsburgh, şapte persoane fiind de asemenea rănite, relatează AFP, citată de Mediafax.
“Poliţia a confirmat că una dintre cele două victime este atacatorul”, conform unei declaraţii din partea direcţiunii Western Psychiatric Institute and Clinic din Pittsburgh, Pennsylvania. ”Au fost luate măsuri pentru a pune în afara pericolului pe pacienţii şi personalul nostrum”, a declarat conducerea spitalului. Conform spitalului, atacatorul nu a luat nici un ostatic, în pofida zvonurilor care au circulat. Postul de televiziune local a semnalat că un membru al securităţii Universităţii din Pittsburgh se află printre răniţi, şi că mai multe şcoli din apropierea spitalului, au fost închise.