Autorităţile americane au indicat luni că doi dintre diplomaţii lor au fost răniţi într-un atentat cu o maşină-capcană la Peshawar, în nord-vestul Pakistanului, fără a exclude posibilitatea ca alţi americani să fi fost ucişi în atac.
"Doi angajaţi americani şi doi pakistanezi, membri ai personalului consulatului, au fost răniţi şi primesc îngrijiri medicale. Niciun angajat al consulatului nu a fost ucis, însă căutăm să aflăm dacă există şi alte victime ale acestui act de ură", a declarat ambasada într-un comunicat.
Anterior, Mian Iftikhar Hussain, ministrul informaţiilor din provincia locală Khyber Pakhtunkhwa, a anunţat că "explozia a ucis doi americani". Acesta şi-a confirmat declaraţia după difuzarea comunicatului ambasadei americane, care nu precizează dacă şi alţi americani, care nu sunt diplomaţi, au fost ucişi sau răniţi în atac.
Autorităţile americane au confirmat, însă, că un autoturism al consulatului a fost ţinta a "ceea ce pare un atac terorist".
Atentatul s-a produs luni dimineaţa, la Peshawar, în apropierea birourilor Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (HCR) şi a unui cartier rezidenţial unde locuiesc angajaţi ai consulatului american şi ai unor ONG-uri străine.
"Este vorba de un atac sinucigaş, atacatorul viza un vehicul american", a adăugat ministrul informaţiilor din provincie, de unde operează insurgenţi talibani. Un responsabil al serviciilor de informaţii pakistaneze a confirmat că un autoturism consular american a fost ţinta atentatului.
"Atacatorul a intrat cu maşina sa într-un autoturism al unei misiuni străine", a declarat şeful poliţiei din Peshawar, Imtiaz Altaf. "Maşina conţinea între 100 şi 110 kilograme de explozivi, inclusiv peste zece obuze de mortier", a adăugat acesta.
Explozia a distrus aproape complet SUV-ul diplomatic american şi a produs un crater cu un diametru de circa 30 de cm în şosea, potrivit AFP, preluată de Agerpres. Autorităţile au afirmat că au găsit un paşaport american pe jumătate ars în autoturism.