Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a acceptat o medalie instituită pentru a marca cinci ani de la data organizării unui referendum ilegal în Găgăuzia.
Pretinsa distincţie i-a fost înmânată lui Dodon sâmbăta, 2 februarie, la Comrat, unde administraţia regională, condusa de Irina Vlah, a sărbătorit aniversarea plebiscitului din 2014, când locuitorii autonomiei găgăuze au fost chemaţi să susţină o eventuală secesiune faţă de Republica Moldova, informează duminică Radio Chişinău.
Cunoscută ca persoană din anturajul lui Igor Dodon, cu sprijinul căruia a obţinut funcţia de başkan (guvernator) al regiunii autonome Găgăuzia, Irina Vlah a elogiat contribuţia acestuia la organizarea referendumului ilegal din 2014. "Vreau să ofer această medalie preşedintelui al cărui partid (Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, PSRM) a fost împreună cu noi pe 2 februarie 2014. Şi dânsul în persoană (Igor Dodon) a participat la desfăşurarea manifestaţiilor şi a susţinut referendumurile noastre', a declarat Vlah, în cadrul forumului "Găgăuzia 2019: Dezvoltare prin unitate', potrivit GagauzINFO.md.
Igor Dodon nu a ezitat să confirme implicarea sa activă în acţiuni al căror scop declarat era "stăvilirea apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeana". "Eu ca deputat şi preşedinte de partid (PSRM) am susţinut acţiunile voastre şi mulţi m-au criticat. Dar voi aţi dat un exemplu şi asta a fost o decizie corecta', a declarat Dodon la Comrat, după care a revenit la Chişinău, pentru o altă aniversare pe care tot el a iniţiat-o: "660 de ani de la întemeierea statului moldovenesc'.
La forumul de sâmbătă din Găgăuzia au participat reprezentanţi ai ambasadelor Rusiei, Turciei, Kazahstanului, Ungariei, dar şi SUA, potrivit GagauzINFO.md, citat de Agerpres.
În cadrul referendumului care s-a desfăşurat la 2 februarie 2014 în Găgăuzia, 98,9% dintre participanţi au declarat că susţin independenţa regiunii în cazul în care Republica Moldova şi-ar pierde suveranitatea unindu-se cu România, iar 98,47% au răspuns că Republica Moldova ar trebui să adere la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.
Referendumul a fost calificat drept ilegal de către autorităţile Republicii Moldova, iar Procuratura Generală a dispus începerea urmăririi penale împotriva organizatorilor. Organele de anchetă nu au anunţat însă cum s-a finalizat ancheta, iar iniţiatorii referendumului, deputaţii din Adunarea Populară (legislativul regional de la Comrat), au rămas nepedepsiţi, unii dintre ei continuând să ocupe funcţii de stat.