Preşedintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, promotor al moldovenismului, teorie potrivit căreia actuala republică ar fi urmaşa directă şi succesoarea vechii ţări a Moldovei din epoca medievală, a insistat marţi că poetul naţional al României, Mihai Eminescu, este moldovean, potrivit publicaţiei Ziarul Naţional şi portalului Deschide.md.
„Mihai Eminescu este un simbol pentru noi toţi. Ştiu că sunt discuţii - moldovean sau român. S-a născut moldovean, în Moldova. A plecat din viaţă în România, după ce acea parte a teritoriului a devenit a României. Sunt ferm convins că este un clasic al nostru, al tuturor şi trebuie să învăţăm şi să studiem opera sa”, a declarat Dodon, după ce a depus flori la bustul lui Eminescu de pe Aleea Clasicilor din centrul Chişinăului, la împlinirea a 169 de ani de la naşterea marelui poet, însoţit de angajaţi ai preşedinţiei de la Chişinău, între care consilieri cu studii în România.
Mihai Eminescu afirmase că 'suntem români şi punctum!' şi a militat atât ca poet, cât şi în calitate de ziarist pentru Unirea Basarabiei cu România, în timp ce Igor Dodon denaturează istoria, conform publicaţiilor citate.
Întrebat de un jurnalist în ce limbă a scris Eminescu, Dodon, care s-a lăudat că în studenţie a încercat să traducă unele versuri ale lui Eminescu în franceză, s-a limitat să afirme: 'Poetul s-a născut în Moldova', relatează Agerpres.