Dodon trece la AMENINŢĂRI în limba RUSĂ. Pe cine a luat în vizor din cauza LIMBII ROMÂNE

Atât de tare l-a deranjat pe Igor Dodon decizia CC de ieri privind limba română, încât a trecut la ameninţări scrise pe contul său de socializare, în limba rusă.

Președintele Republicii Moldova Igor Dodon propune organizarea unui referendum cu privire la denumirea limbii de stat, după ce Curtea Constituțională a avizat  pozitiv un proiect de modificare a sintagmei „limba moldovenească”  şi să revină la forma iniţială „limba română”, informează bucpress.eu.

Sursa menţionată mai spune că Igor Dodon a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în limba rusă. În postarea sa, Igor Dodon reia amenințările la adresa judecătorilor Curții Constituționale, pe care îi avertizează că, odată cu „schimbarea puterii după alegerile parlamentare”, acțiunile lor vor fi supuse unei atente analize juridice, în contextul unor abuzuri ce ar fi fost admise „împotriva intereselor statului suveran moldovenesc”.