Încă de la înființarea rețelei pan-europene de televiziune, americanii au căutat modul prin care puteau infl uența programele transmise și căi pentru a-i împiedica pe sovietici să facă același lucru.

Pentru că de vreo două ori pe an cuvântul „Eurovision” este foarte folosit în țara noastră (prima dată când se alege melodia care să ne reprezinte și a doua oară când eșuăm lamentabil să fim printre premiați) poate că este important ca un supliment oferit de o revistă istorică a unui cotidian să publice documentele care descriu adevărata dimensiune a asocierii care organizează concursul, rolul politicii în aceasta și interesul pe care această structură (EBU) l-a stârnit adversarilor și aliaților, încă de la apariția sa, în 1955-1956.

Documentul pe care îl publicăm astăzi este de excepție, el face parte dintr-un set mai mare, un dosar întocmit de CIA pentru decidenții de la Washington care aflaseră de faptul că televiziunile din mai multe țări europene se asociaseră și căutau formule prin care puteau folosi noua structură pentru a transmite mesajele americanilor și pentru a nu permite dușmanului de dincolo de Cortina de Fier să facă același lucru.

Concluziile CIA se bazau și pe concluziile unei agenții soră, USIA, cea responsabilă cu propaganda americană dincolo de hotarele SUA. Dincolo de faptul că istoria a dovedit că americanii erau în acel front al conflictului „the good guys”, interesante sunt concluziile cinice ale celor care contribuiau la strategia de acaparare a Eurovision, calculele făcute în funcție de personajele cu putere de decizie în noua structură pan-europeană, rolul politicii, anticiparea mișcărilor pe care sigur le făceau și sovieticii.

Din acest material răzbate un element, atunci abia intuit, astăzi bine cunoscut, că organizarea televiziunilor europene deschidea o oportunitate extraordinară de a transmite mesaje printr-o singură rețea către sute de milioane de spectatori și, evident, influențarea lor. Totul a început cu o încoronare și cu 14 melodii.

 

Balanța puterii politice a țărilor membre EBU, motorul deciziilor privind programele TV

 

Data documentului, 18 ianuarie 1956, este importantă. În octombrie 1955, țările membre ale organizației au hotărât să caute o formulă de „divertisment deschis”, menit să stingă animozitățile din Europa, abia măcinat de război. Concursul urma să se numească „Eurovision Grand Prix” și s-a ținut pe 22 mai 1956, la Lugano, Elveția. Au participat șapte țări, fiecare cu câte două piese, câștigătaore fiind elvețianca Lys Assia. Când informațiile erau cerute de americanii cu putere de decizie dincolo de ocean, concursul lansa practic rețeaua Eurovision, cea mai mare la acea oră din toată Europa, Est și Vest. Iată documentul:

Fragment din care se văd scheme de putere din Europa

 

18 ianuarie 1956

 

Note despre Televiziunea europeană și Eurovision pentru a folosi raportului COBAT, întocmit de USIA/TV după discuția cu (...) (USIA, Agenția de Informații a Statelor Unite ale Americii, era o structură, înființată în 1953, care a avut ca misiune „înțelegerea, informarea și influențarea publicului din țările străine pentru a promova interesul național al SUA și de a extinde contactele dintre cetățenii și instituțiile americane cu omologii de dincolo de granițe. Unii consideră USIA cea mai mare și eficientă agenție de PR, cu un buget de 2 miliarde de dolari pe an. S-a desființat în 1999. Printre proiectele majore se numără radioul Vocea Americii, Bibliotecile americane din mai multe țări, a fost una și la București. Raportul prezentat astăzi face parte din manifestarea unei alte atribuții a Agenției, sfătuirea oficialilor pentru a aborda eficient partea străină în diverse probleme care țin de imagine. n.n.)

 

1. Eurovision este o cooperativă formată din opt țări, care istoric a fost stabilită ca un proiect de „schimb de programe”, la început doar între Anglia și Franța cu ocazia încoronării (e vorba de încoronarea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, la 2 iunie 1953. La cererea tinerei regine, evenimentul a fost transmis în toată lumea, oficiile făcându-le printr-un efort conjugat englezii și francezii. n.n.)

 

2. Eurovision este condusă în comun de European Broadcasting Union (EBU – Uniunea Europeană de Radio-Televiziune n.n.) și, la nivelul operațional, al programelor, de Comitetul de Programe al EBU, în special Secțiunea TV-2, grupul de programe „live”. TV-1 este un canal de schimburi de filme.

 

3. Grupul de la TV-2 îl are ca președinte pe Jean D’Arcy (program manager la RTF) din Franța.

 

4. În timp ce fiecare membru al grupului de la TV-2 are o „voce” egală cu a celorlalți, influența asupra operațiunilor este exercitată mai mult în funcție de puterea politică, așa cum era de așteptat. Astfel, cei mai importanți membri sunt:

 

1. Anglia – Cecil McGivern, BBC

 

2. Franța – Jean D’Arcy, RTF

 

3. Italia – Dl. Pugliesi

 

4. Germania – Dl. Pleister.

- probabil chiar asta este ordinea.

 

Acești membri au tendința de a înclina „balanța puterii” ghidând transmisiile rețelei. La acest moment, balanța pare să arate așa: Anglia/Franța și Italia. Este posibil, cum fiecare țară câștigă teren în progresul televiziunii, ca în curând balanța să arate așa: Anglia și Germania/Franța și Italia. Dar este o foarte mare posibilitate ca, odată cu progresul extraordinar făcut de Germania în materie de televiziune, și depinzând de presiunile pe care fiecare participant le face asupra celorlalți, ca Germania să câștige poziția de „ac al balanței” (elementul de echilibru n.n.) , ca în schema: Anglia/Germania/Franța și Italia.

În acest moment, pare discutabil ca televiziunea oficială din SUA (la acea dată, guvernul SUA finanța posturi de radio și tv care transmiteau dincolo de granițe n.n.) să poată influența operațiunile Eurovision, lucrând cu un grup, indiferent de ierarhia sa internă, în rețeaua de transmisie fie a EBU fie chiar a Eurovision. Dacă SUA nu va contribui substanțial la programele rețelei Eurovision, este posibil ca Eurovision să fie deschisă către programele Soviet Orbit, aduse direct prin cablu din Est. (Orbita a fost televiziunea sovietică specializată în exportul de programe tv. În 1967, avea să devină prima televiziune din lume care transmitea programele prin satelit. n.n.)

Spre deosebire de mărfuri sau alte posibile relații de schimb, aceste schimburi între televiziuni nu au reguli, restricții sau factori de control.

În legătură cu informațiile de până acum, se pot formula mai multe întrebări:

 

- Sunt oamenii din grupul de la TV-2 cei mai potriviți pentru a lucra prin ei? Sau sunt alții, deasupra sau în poziții mai potrivite?

 

- Recunoaștem că EBU este o „organizație de schimburi” și în forma sa „cooperativă” conduce Eurovision. A colabora cu EBU ca atare, dacă ar fi posibil, ar fi productiv și eficient?

 

- Nu ar fi mai avantajos pentru noi să lucrăm separat cu primii patru membri ai EBU TV-2, unde ar fi posibil ca noi să putem influența din teren „balanța puterii”?

 

- Putem noi contracara amenințarea schimburilor de programe cu televiziunea Soviet Orbit ale Eurovision prin furnizarea de programe originale din SUA, transmise individual prin țările membre și poate chiar să reușim din nou să le îndepărtăm (programele sovietice n.n.) prin relațiile deja stabilite ale televiziunii din SUA și apoi din rețelele țărilor membre EBU?

 

- Sunt acetea căile de urmat pe care le căutăm sau există și căi, mai bune și mai obscure, pe care să le urmăm?