Document-bombă declasificat de către FBI cu privire la atentatele din 11 septembrie. Guvernul saudit a reacționat

Document-bombă declasificat de către FBI cu privire la atentatele din 11 septembrie. Guvernul saudit a reacționat

Rudele victimelor au cerut de multă vreme eliberarea dosarelor, susținând că oficialii sauditi aveau cunoștințe despre ce va urma, dar nu au încercat să oprească atacurile.

Biroul Federal de Investigaţii al SUA a declasificat, sâmbătă noapte, în urma presiunilor făcute de rudele victimelor, un document care face parte din ancheta sa privind posibila implicare a guvernului saudit în atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. Documentul, care datează din 2016, descrie contactele pe care teroriştii le-au avut cu persoane saudite din Statele Unite.

Însă documentul nu oferă nicio dovadă că guvernul saudit a fost legat de complotul din 11 septembrie

Cincisprezece din cei 19 erau cetățeni saudiți. Înaintea declasificării, ambasada saudită la Washington a salutat eliberarea documentului și a negat încă o dată orice legătură între regat și deturnători  calificând astfel de afirmații drept „false și rău intenționate”.

Documentul a fost declasificat la cea de-a 20-a aniversare a celor mai mortale atacuri teroriste de pe teritoriul SUA - aproape 3.000 de oameni au fost uciși după ce au fost deturnate patru avioane.

Unele familii ale victimelor au exercitat presiuni asupra președintelui Joe Biden pentru a declasifica documentele, spunând că nu ar trebui să participe la ceremoniile de comemorare de sâmbătă de la New York dacă nu ar fi pregătit să le elibereze.

Documentul se bazează pe interviuri cu o sursă a cărei identitate este codată (listată ca PII) și prezintă contactele dintre un număr de cetățeni saudiți și doi dintre răpitori, Nawaf al-Hazmi și Khalid al-Midhar.

Raportul de 16 pagini, cu mai multe secţiuni cenzurate, a fost declasificat ca parte a unui ordin semnat de preşedintele american, Joe Biden, de a fi publicate documente ţinute secret până acum referitoare la investigaţia finalizată de FBI legat de atacurile din urmă cu două decenii.

Acea anchetă s-a centrat pe presupusul sprijin logistic care ar fi putut fi oferit teroriştilor de un angajat al consulatului saudit din Los Angeles, Fahad al Thumairy, şi de un bănuit spion al regatului arab din acelaşi oraş, Omar al Bayumi.

Deturnatorii s-au pozat ca studenți pentru a intra în SUA în 2000. Memorandumul FBI spune că au primit apoi un sprijin logistic semnificativ de la Omar al-Bayoumi, despre care martorii au spus că a fost un vizitator frecvent la consulatul saudit din Los Angeles, în ciuda statutului său oficial la acea vreme.

Bayoumi, spune sursa FBI-ului, avea „un statut foarte înalt” la consulat.

Documentul desecretizat asigură că Al Bayumi a oferit „asistenţă de călătorie, cazare şi finanţare” pentru doi dintre teroriştii implicaţi în atentate, Nawaf al Hazmi şi Khalid al Mihdhar. Alte rapoarte declasificate în ultimii ani au detaliat deja aceste contacte şi asistenţa lui Al Bayumi, care, după atentate, a fost reţinut în Marea Britanie şi a fost unul dintre protagoniştii investigaţiei oficiale condusă de o comisie a Congresului.

Acea comisie nu a găsit dovezi oficiale că guvernul saudit a fost implicat în finanţarea grupării al-Qaeda sau a atentatelor şi semnul de întrebare de atunci a fost cât ştia Riadul despre activităţile unora dintre cetăţenii săi, precum Al Bayumi.

Presupusul spion saudit a avut legături cu Al Thumairy, care, la acea vreme, era diplomat în consulatul saudit şi avusese convorbiri cu cel puţin doi dintre cei care au fost închişi ulterior la Guantánamo.

Al Bayumi, care era oficial student, a avut legătură şi cu Osama Bassnan, cetăţean saudit a cărui legătură cu atacurile din 11 septembrie fusese dezvăluită şi care vorbea „cu entuziasm” despre liderul al-Qaeda, Osama bin Laden.

Asociaţia rudelor victimelor 9/11 United a salutat publicarea documentului şi îl consideră o dovadă în plus privind legăturile probabile ale Riadului cu atentatele.

Săptămâna trecută, preşedintele a ordonat Departamentului de Justiţie să declasifice noi documente în următoarele şase luni, fapt care a convins familiile, care au acceptat ca preşedintele să asiste la comemorarea de sâmbătă.

Documentul FBI mai spune că au existat legături între cei doi pirati și Fahad al-Thumairy, un imam conservator la Moscheea King Fahad din Los Angeles. El a fost descris de surse ca „având credințe extremiste”.

Atât dl Bayoumi, cât și dl Thumairy au părăsit SUA cu săptămâni înainte de atacurile din 11 septembrie

De asemenea, agenția l-a citat pe Jim Kreindler, un avocat al rudelor victimelor din 11 septembrie, spunând că documentul publicat „a validat argumentele pe care le-am adus în litigiu cu privire la responsabilitatea guvernului saudit pentru atacurile din 11 septembrie”.

Luna trecută, un proces lansat de rude i-a vizat pe mai mulți foști oficiali saudiți interogați sub jurământ.

Administrațiile lui George W Bush, Barack Obama și Donald Trump au refuzat să desclasifice documentele, invocând preocupări de securitate națională, scrie BBC.