Doctorița din Suceava care le cere mită bolnavilor de cancer, închisoare cu executare

Anca Ababneh Dumitrovici. Foto: Facebook / Explora Clinica

Curta de Apel Suceava a condamnat-o la închisoare pe fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, care le cerea mită bolnavilor de cancer. În prealabil, instanța îi aplicase o pedeapsă mai blândă.

Fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, și-a primit pedeapsa. Ea va sta după gratii 3 ani pentru fapte de corupție. Decizia tribunalului este definitivă. Femeia a fost arestată în luna ianuarie a anului trecut după ce familia unui bolnav de cancer la colon a acuzat-o că ar fi amânat prescrierea unui tratament medical până la primirea unei sume de bani suplimentară. Abia după ce rudele bolnavului i-au promis că vor face un împrumut la un C.A.R., Anca Ababneh Dumitrovici le-a prescris rețeta.

La rândul ei, doctorița a depus plângere pentru inducerea în eroare a organelor judiciare împotriva familiei denunțătoare.

Sursa foto Wikipedia

Mită cu repetiție

Fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava a fost acuzată că, în perioada aprilie 2022 - ianuarie 2023, a primit, ca mită, diferite sume de bani, de la 50 de lei, la 50 de euro. De asemenea, ea primea foarte multe "cadouri": caşcaval, miere de albine, bomboane de ciocolată, cafea etc. Aproximativ 64 de persoane i-au dat "atenții" în perioada menționată mai sus.

Cabinetul doctoriței a fost monitorizat timp de o lună, audio și video. Înregistrările au arătat că femeia a primit mită de 280 de ori în acest răstimp, o medie de 15 ori pe zi. În total, 20.660 de lei, 750 de euro.

A vrut mai puțin, a primit mai mult

În primă instanță, Anca Ababneh Dumitrovici primise o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare. Doctorița a făcut, însă, recurs. La fel și procurorii. În final, judecătorii i-au majorat cuantumul pedepsei "de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim de detenţie".

De asemenea, i-a fost fost interzis dreptul de a exercita profesia de medic pe cinci ani.