''Halvița se toarnă pe foi de napolitane sau direct în tăvi și după ce este ținută cel puțin 12 ore la rece, e tăiată apoi în diferite forme și mărimi în funcție de gramajul cerut de clienți. Practic avem halviță pentru toate buzunarele de la bucăți mari de până la cinci sute de grame ambalate în foi de napolitane și învelite în celofan, la bucățele foarte mici care pot fi mâncate de un copil'', a dezvăluit pentru Agerpres nea Tudor, un producător de halviță din municipiul Giurgiu.

Trebuie ciuin

Ca o noutate în acest an, comercianții și producătorii de halviță din Giurgiu les să comercializeze acest produs și în vafe de napolitane la fel cum este servită înghețata, astfel încât să poată fi mâncat și pe stradă.

''Mulți cred că halvița se face doar prin batere de albușuri de ou, aceasta este mai mult rețeta pentru nuga, dar pentru o halviță adevărată trebuie ciuin, și noi facem rost cu greu de acest produs. După amestecarea ingredientelor, trebuie să lași halvița să se odihnească și să capete aspectul și forma pe care o vedeți pe tarabă, respectiv albă, mată și cu aspect sticlos strălucitor timp de aproape 12 ore. Eu fac de ani de zile halviță, dar vă spun că nu este un proces ușor'', a declarat tot pentru Agerpres Mariana, o producătoare veche de halviță din Giurgiu care spune că a lucrat ani de zile în domeniul patiseriei și al produselor de cofetărie, dar acum s-a dedicat producerii halviței.

Miere, zahăr, puţină apă

În concluzie, pentru a face halviță ai nevoie de miere, zahăr, puțină apă, albușuri de ou, zeamă de lămâie. În această compoziție se adaugă nuci, alune, semințe, stafide sau se poate face fără niciun fel de adaos în funcție de preferințele clienților. Totul se prepară într—un vas cu pereții groși pentru a nu se lipi sau arde și la foc mic, secretul este adăugarea ciuinului care are proprietăți spumante.

Pentru că atunci când este gata de consum halvița adevărată este foarte tare încât doar cei cu o dantură puternică și sănătoasă o pot mânca, în acest an producătorii de halviță din Giurgiu au ales să facă și halviță tare și halviță mai moale.

Există un obicei, potrivit căruia, de Lăsatul Secului, părinții legau bucăți de halviță cu o ață și o legănau prin fața copiilor. Copiii trebuiau să prindă cu gura bucăți de halviță. Acesta este un obicei împrumutat de la negustorii turci și se practică de Lăsatul Secului, moment care face diferența între vechiul și noul an agrar, obiceiul fiind practicat înaintea începerii Postului Sfintelor Paști.

Te-ar putea interesa și: