"Doamne, ce măcel!", noul film al lui Polanski

"Doamne, ce măcel!", noul film al lui Polanski

Deşi regizorul pune doar patru actori – foarte buni – într-un apartament, lungmetrajul este plin de tensiune şi de umor.

Două cupluri, unul din clasa mijlocie şi altul corporatist, se întâlnesc pentru a discuta despre bătaia dintre cei doi băieţi ai lor, în care unul dintre ei şi-a pierdut doi dinţi.

Penelope (Jodie Foster) şi Michael (John C. Reilly) sunt părinţii "victimei", în timp ce Nancy (Kate Winslet) şi Alan (Christoph Waltz) sunt ai "agresorului".

O situaţie care degenerează din cauza unui mod de gândire

Cei patru, cât se poate de diferiţi unul faţă de celălalt, se mândresc cu maturitatea lor în rezolvarea problemei, însă, din cauza unor cuvinte rostite, tensiunile cresc, iar situaţia degenerează, din cauza modurilor lor fundamental diferite de a gândi.

Pentru un film cu doar patru personaje, şi încă două absente în mare parte – copiii, a cărui acţiune se petrece într-un singur apartament din New York, "Doamne, ce măcel! / Carnage" nu este plictisitor nici măcar o clipă.

Intervenţie neinspirată pe final

Şi nici Roman Polanski nu complică imaginea cu artificii regizorale, ci abia la sfârşit, când tensiunea este la cote maxime şi lumina de afară dispare, abia atunci intervine în stilul "curat" şi simplu de a filma. Dar acesta este unul dintre punctele slabe ale filmului.

"Doamne, ce măcel!" este adaptarea unei piese de teatru de Yasmina Reza. Iar lungmetrajul rezultat din adaptare este cumva prea simplu, prea scenă de teatru şi prea puţin cinema. Personajele sunt însă foarte bine construite, iar dialogurile mustesc de umor de situaţie.

Cât despre cei patru actori, ei te fac să uiţi că-i priveşti pe Foster, Winslet, Reilly şi Waltz, atâta credibilitate inspiră. Cele patru personaje sunt jucate la cel mai mic detaliu - fie că este vorba de pacifista Penelope, care crede în bunătatea lumii şi scrie o carte despre ravagiile războiului, nepăsătorul Alan, care întrerupe mereu discuţiile pentru a răspunde la telefon, fiind avocat al unei companii farmaceutice aflate în mijlocul unui scandal de imagine, Michael, comis-voiajor care vinde, printre altele, componente de toalete, prefăcutul care se transformă din diplomatul călcat în picioare într-un conservator misogin, sau Nancy, banchera de investiţii nefericită în căsnicie care transmite imaginea unei frumuseţi de gheaţă.

Winslet şi Foster se remarcă în defavoarea masculilor

Deşi toţi cei patru actori dau tot ce au mai bun cu rolurile care le-au fost scrise, de remarcat sunt cele două femei: Kate Winslet şi Jodie Foster. Ambele pierd treptat controlul asupra situaţiei, iar transformările sunt pe atât credibile, cât gradate.

Un apartament care sechestrează gazdele şi oaspeţii

Iar capcana scenaristului (şi dramaturgului) este că cei patru trebuie să rămână împreună, în apartamentul lui Penelope şi Michael, oricât ar încerca Nancy şi Allen să plece (de vreo cinci ori, cel puţin), iar cel care a construit dialogul spune exact care este cuvântul de spus din partea cărui personaj pentru a-i păstra în "ring". Iar acelaşi scenarist/ dramaturg încearcă toate combinaţiile de alianţe sau dispute: de la bărbaţii care se împrietenesc la un pahar de whisky vechi, la femeile oripilate de "crima" unui hamster, de la taberele separate ale părinţilor care încearcă să-şi apere cât mai mult copilul, la toţi trei împotriva unui om care pur şi simplu refuză să-şi închidă telefonul.

Printre numeroasele mere ale discordiei împărţite de personaje se numără modul în care "va fi sancţionat" copilul-agresor, un medicament care ar putea provoca traume severe şi multe alte pretexte pentru ca patru persoane care trăiesc o viaţă stresantă să aibă o supapă de descărcare.

"Doamne, ce măcel!" este un film al claustrofobiei, dar şi al măştilor purtate de oameni în anumite contexte şi în raport cu alţii. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/9qgmLPu-hzs?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

PALMARES

Nominalizări la Globurile de Aur

Cele mai bune două interpretări din film concurează pentru acelaşi premiu la ceremonia de decernare a Globurilor de Aur care va avea loc în noaptea de duminică spre luni, la Los Angeles. Asociaţia Presei Străine de la Hollywood le-a nominalizat pe Jodie Foster şi pe Kate Winslet la categoria Cea mai bună actriţă dintr-o comedie sau un musical. Ceremonia va fi difuzată şi de HBO România.

Filmul i-a adus şi alte premii lui Roman Polanski, în 2011. El a câştigat premiul pentru regie la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia. Actorii Christoph Waltz (cunoscut din "Ticăloşi fără glorie" al lui Quentin Tarantino) şi Kate Winslet au primit câte o nominalizare la Satellite Awards.

Filmul are şanse şi la Premiile Oscar de anul acesta, mici, dar nu inexistente, mai ales în categoriile destinate actorilor şi scenariului adaptat. Roman Polanski apare câteva secunde în acest film, în rolul unui vecin care vrea să vadă cine se ceartă în apartamentul de alături.

Ne puteți urmări și pe Google News