Orice discuție pentru reconciliere între președintele bulgar și guvernul de la Sofia și pentru formarea unui guvern de experți nu poate avea loc fără a clarifica problema practicilor de corupție de la putere.
Astfel, a raspuns președintele bulgar Rumen Radev apelului vicepremierului Krasimir Karakachanov de a da mâna cu prim-ministrul și de a se îndrepta spre un guvern de experți, care să scoată țara din criza politică.
„Dialogul are sens doar dacă este pus pe o bază solidă. Aceasta înseamnă într-un mod incontestabil să avem adevărul despre înregistrări, sertare, scheme de corupție. Să stabilim care sunt mecanismele care duc la eșecul guvernării, care sunt mecanismele care duc la acest model vicios de guvernare - cum să fie înlăturate, cum să restabilească echitatea”, a declarat șeful statului, în fața reporterilor, în satul Boiadjik, regiunea Iambol.
Acolo, președintele a participat la sărbătoarea dedicată Zilei Independenței Bulgariei – 22 septembrie.
Apelul lui Karakachanov vine în a 76-a zi de proteste pentru demisia guvernului de la Sofia. Astăzi are loc al treilea protest la scară largă, numit “Marea Răscoală a Poporului”.
Rumen Radev și-a exprimat astăzi recunoștința față de protestatari, „care de mai bine de două luni contestă decăderea morală și dependențele câtorva pentru a determina viitorul întregii națiuni”.
Președintele i-a mulțumit șefului său de cabinet, Kaloian Metodiev, pe care l-a demis ieri din funcție. Potrivit lui Radev, acum Metodiev va avea libertatea de a-și dezvălui potențialul incontestabil în altă parte, dacă va beneficia de aceeași încredere.
Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR