DNA, o problemă mai mare decât Dinamo. Gigi Becali a mutat bani timp de 30 de zile
- Andrei Calin
- 17 februarie 2020, 17:45
Gigi Becali a declarat că ar vrea să plece din țară, din cauza problemelor pe care le are cu procurorii DNA
Gigi Becali, finanțatorul de la FCSB, nu are probleme doar în plan fotbalistic. Finanțatorul a spus că se simte hărțuit de DNA și a fost nevoit să-și mute banii de la banca la care își depusese finanțele. Latifundiarul din Pipera ia în calcul să se retragă o perioadă din viața publică. El este urmărit penal, de procurori, alături de nepotul său, Vasile Geambazi, pentru spălare de bani.
„E posibil să mă retrag puțin din viața publică. Nu mai are rost! Am fost acum anunțat că, din cauza procurorilor, trebuie să-mi mut banii din conturile mele, ale fetelor și ale nevestei. Nu mai am voie să țin banii în banca aia. O să întreb la DNA unde am voie. M-au înștiințat de la bancă. Am 30 de zile să mut banii. Mi-au zis «Domnule Becali, pentru fiecare tranzacție pe care o faceți trebuie să dăm raport la DNA. Nu putem așa!
O să întreb la DNA unde am voie și dacă mai am voie să stau în România. Dacă nu, mă mut în altă țară. Pentru că am făcut spălare de bani nu mai ai voie să țin banii în bancă. Arată-mi spălarea de bani! Dacă țin banii cash, spune lumea că fac spălare de bani. Dar nu am voie să-i pun în bancă. Înseamnă că nu am voie să am bani”, a declarat Becali la Pro X.