100 de metri garduri din calea DNA. Cine sunt cei care au sărit gardul sau au fugit de procurori

100 de metri garduri din calea DNA. Cine sunt cei care au sărit gardul sau au fugit de procuroriDNA. Sursa foto: Arhiva EVZ

Dacă în cazul Cherecheș, politia a sărit gardul casei sale pentru a verifica dacă este la domiciliu, în alte cazuri inculpații au sărit garduri din calea poliției. Sau s-au comportat ca la proba de 100 de metri garduri în fuga din calea justiției.

Când e vorba de justiție, unii preferă provocarea de ”100 de metri garduri” decât să îi facă față. Așa că unii au ajuns chiar până într-acolo încât au sărit gardul, la propriu, culmea, al propriei locuințe. Totul ca să fugă din calea procurorilor. Judecătorul Mircea Moldovan este cel care a sărit gardul și a fugit în momentul în care anchetatorii îi băteau la usă.

Practic nici el nu a stiut să explice de ce anume a făcut acest gest, având în vedere că în cele din urmă s-a predat autorităților. Cu toate acestea imaginile cu el sărind gardul și alergând spre nicăieri au intrat în istorie.

De altfel, au existat și cazuri în care, odată ieșiți din DNA, inculpații fugeau mâncând pământul. Unul dintre aceste exemple este Marian Fișcuci, fost proprietar Teldrum.

”100 de metri garduri” la ieșirea din DNA

În momentul în care a ieșit din DNA acesta a rupt-o la fugă. Așa tare a fugit că nimeni nu a reușit să îl prindă pentru a-I lua o declarație despre ce s-a petrecut înăuntru. Asta deși jurnaliștii au încercat să-l urmeze o perioadă. Un alt exemplu de fugă exemplară a fost cel al surorilor Marta.

Decizia CJUE va duce la o practică neunitară.

Decizia CJUE va duce la o practică neunitară. Sursa: Dreamstime.com

Când au fost eliberate din arestul preventiv cele două au rupt-o la fugă printre mașinile din Paiața Unirii. În cele din urmă au reușit să convingă un taximetrist să le ia. În acest fel s-au furișat din fața jurnaliștilor. Pe de altă parte la capitolul fiecare fuge cum poate, se încadrează si fostul deptuat Gheorghe Coman.

Acesta a fost surprins în momentul în care primea 3.140 de lei pentru a menține în funcție un șef de la DSV Buzău. Doar că înainte ca procurorii să îl captureze Coman s-a suit în mașină și a fugit de la fața locului. Autoritățile au plecat în urmărirea lui și într-un final au reușit să îl prindă când a ajuns la Ploiești.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro
Ne puteți urmări și pe Google News