Prințul William și Kate Middleton au spus „Da” în aprilie 2011 și de atunci cuplul a fost admirat de mai toată lumea. Cu toate acestea, informații recente sugerează că relația dintre ei nu mai este atât de idilică.
Potrivit unui expert regal, Prințesa de Wales pare să-l trateze Prințul William ca pe unul dintre copiii ei, iar această dinamică a adus tensiuni în căsnicie. De asemenea, se spune că fiul Regelui Charles are accese frecvente de furie, adăugând și mai mult presiune asupra căsniciei sale.
Unul dintre motivele furiei viitorul monarh ar fi legate și de repetatele conflicte pe care le-a avut cu fratele său mai mic.
Mai mult, nici căsnicia lui Harry și Maghan nu merge așa cum cei doi lasă impresia, ba mai mult, ar fi depus actele de divorț.
Relația dintre prințul William și Kate nu mai e la fel ca la început
Prințesa Kate a ajuns să îl trateze pe fiul Regelui „ca pe un al patrulea copil” din cauza acceselor sale de furie. Cel puțin așa susține Tom Quinn, autorul cărții „Gilded Youth: An Intimate History of Growing Up in the Royal Family”. Acesta a împărtășit conversațiile pe care le-a avut cu o sursă care obișnuia să lucreze îndeaproape cu cei doi la Palatul Kensington.
„Kate îl tratează ca pe al patrulea copil, deoarece este predispus la crize de furie. Au răzvrătiri. Nu este o căsnicie perfectă. Au și momente grozave. Dar, în cazul în care unele cupluri au o dispută și aruncă lucruri unul în celălalt, William și Kate aruncă cu perne. Este întotdeauna un dezastru ținut sub control”.
Quinn a discutat anterior despre relația cuplului în luna aprilie, afirmând că aceștia au „dispute groaznice”. Mai mult, s-a sugerat că „Kate poate părea o persoană foarte calmă, la fel și William, dar nu este întotdeauna adevărat”.
El a subliniat, de asemenea, că „unul dintre principalii factori de stres pentru William și Kate este faptul că sunt în mod constant înconjurați de asistenți la palat, creând uneori o atmosferă similară cu cea din romanele lui Jane Austen”, potrivit cosmopolitan.com.
Prințul Harry și Meghan Markle ar fi depus actele de divorț
Există speculații că Prințul Harry și Meghan Markle se confruntă și ei cu dificultăți în căsnicia lor și că relația dintre ei ar fi ajuns la final. Se susține că cuplul ar fi depus actele de divorț.
În urmă cu câteva săptămâni, ducele și ducesa de Sussex erau pe prima pagină a tuturor ziarelor atunci când au fost victimele unei periculoase urmăriri de paparazzi la New York.
Atunci, presa britanică a dat asigurări că cei doi nu trec prin cel mai bun moment ale relației lor. Atât Meghan, cât și prințul Harry, și-ar fi ridicat actele de divorț și s-ar fi separat, alegând să meargă mai departe singuri.