Între Andreea Bălan și George Burcea nu pare a mai exista cale de împăcare.
Într-o postare pe Facebook, cântăreață lasă să se înțeleagă că ruptura e definitivă. Bălan a dat share la un text cu mesaj subînțeles, în fond un articol în care se abordează chestiunea femeilor puternice și problemele apărute în astfel de relațații.
Aluzia la povestea ei cu George Burcea este evidentă. Fără să o spună în mod direct, Andreea Bălan își lasă fanii să creadă că soţul său este cel care fuge de ea, temându-se de o femeie puternică, care emană forță.
„Bărbaților le plac femeile puternice. Da! Dar doar ca să le cucerească. Nu-și doresc să trăiască alături de ele. Se zbat să le cucerească, doar ca să-și demonstreze lor și celor din jur valoarea. Femeile puternice sunt o provocare pentru ei. Sunt un examen. Sunt o confirmare. Doar că, după ce își fac demonstrația de forță, abdică. Fug. Pleacă. De ce? Pentru că femeile puternice sunt obositoare. Orice ar face ele și oricum ar face, când el se reflectă în ea, se vede mărunt, nerealizat, frustrat. Pe ea o vede ca pe o scorpie carieristă și autoritară. Reușitele ei îl dor. Bărbaților le plac femeile puternice, dar nu la ei acasă și nu în viețile lor”, este o parte din textul pe care l-a distribuit Andreea Bălan pe Facebook.
Vestea că Andreea Bălan și George Burcea sunt aproape de divorț a luat pe multă lume prin surprindere, mai ales că n-au trecut nici șase luni de la nunta celor doi. Bălan și Burcea și-au unit destinele pe 15 septembrie 2019, iar petrecerea a fost una fastuoasă, cu sute de invitați, numai vedete din showbiz.