Diverse întrebări și răspunsuri despre astrologie. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Diverse întrebări și răspunsuri despre astrologie. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

HOROSCOP   12  FEBRUARIE  2020

 

BERBEC  Ai o idee, un proiect important, sau la care ţii foarte mult şi eşti nerăbdător să-l vezi realizat. Stăpâneşte-ţi grabă, pentru că după cum ştii, strică treaba! Ai nevoie de timp şi ajutor! Pe total, ziua de astăzi, o zi a lui Mercur, este o perioadă pentru reflecţii calme şi meditaţii liniştite şi puţină distracţie în mijlocul acestei... activităţi susţinute! Nu este o perioada foarte favorabila calătoriilor sau schimbărilor majore. Este un timp de reîncărcare a bateriilor, in care confortul şi un mod de viaţă mai liniştit, mai calm, iti face bine şi te face sa priveşti viitorul cu speranţă.

TAUR   Aspecte bune, în sensul că dacă te limitezi la activităţile obişnuite, se poate să nu ai niciun necaz. Analizează nemulţumirile celor din jurul tău, care te privesc şi ia măsurile necesare. O perioadă plină de inspiraţie şi idei noi. Nu te implica în conflicte deschise cu Leii sau Capricornii.  Este o perioadă favorabilă celor care caută un loc de muncă, sau doresc o situaţie profesională mai bună. Insistă, nu te lăsa descurajat. Perioada iţi este favorabilă, în general. Ziua de astăzi face să-ţi crească energia, ceea ce se  traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm.

Ne puteți urmări și pe Google News

GEMENI   Astăzi nu lua împrumuturi de la bănci, nu semna hârtii, contracte, care atrag răspunderea ta juridică. Amână toate întâlnirile importante, sau deciziile privind achiziţii, cheltuieli mari. Veşti bune şi programe de distracţie. Ţine-ţi cunoştiinţele (mai ales cele feminine) strict la distanţa potrivită, nu încuraja efuziunile sentimentale şi micile confesiuni mincinoase. Nu crede tot ce ţi se spune şi nu te lua după sfaturi. Propria inteligenţă şi intuiţia vor rezolva situaţia. Controleză anumite tendinţe extravagante, mai ales în domeniul cheltuielilor şi al promisiunilor gen „trec eu pe la tine”. Aminteşte-ţi că nu ai timp!

RAC  Zi favorabilă pentru activitatea cotidiană, eşti avantajat în profesie sau meserie. Astăzi caută cu grijă prilejurile ca să te afirmi, să ieşi în evidenţă, fără să fii ostentativ, sau agresiv. Nu te lăsa coplesit de rutina zilnică, căuta să te distrezi şi să ai noi cunostiinte sau chiar prieteni. Atenţie la regimul alimentar şi la viroze. Sănătatea este mediocră pentru nativii din prima parte a zodiei şi bună pentru restul. Banii sunt cam puţini astăzi, poate unde se şi scumpesc toate, dar mereu mâine este o nouă zi!

LEU   O zi inspirată, ai idei pe direcţia intereselor tale imediate. Evită să amesteci plăcutul cu utilul. Sfaturile bune duc la rezultate bune. Sprijină-te pe cei apropiaţi, pe prietenii buni. Unele surprize plăcute, dar până la urmă previzibile – din partea copiilor sau a fraţilor mai mici. Nu este o scuza pentru tine, care vezi numai lucrurile mari şi nu te cobori să analizezi şi amănuntele! Cheltuielile si veniturile sunt dezechilibrate in bugetul tau personal – in perioada zilei de astăzi vrei să cheltuieşti, nu glumă! Poţi să-ţi temperzi pornirea – de fiecare dată când vrei să cumperi ceva spune-ţi că o să găseşti ceva mai bun!

FECIOARĂ   Astăzi ai multe pe cap, dar e o zi fastă, norocoasă. Nu vei reuşi să le faci pe toate, concentrează-te pe o singură problemă importantă pentru tine, poate o situaţie personală pe drumul critic. Atenţie mărită la sfârşitul zilei când răbdarea iţi este pusă la încercare. Nativele din zodia Fecioarei, mai ales, sunt astăzi avantajate în relaţiile amoroase.  O problemă personală îşi poate găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie. Sănătatea este la cote modeste, totuşi nu trebuie să te alarmezi.  Trebuie să ai mai multă încredere în fortele proprii si sa nu ceri ajutor decat când este absolut necesar. Aşa poţi să eviti refuzurile si deceptiile.

BALANŢĂ  Anumite informaţii te descurajeză, dar cu puţin bun simţ şi refuzând complicaţiile inutile, o s-o scoţi la capăt! Concentrează-te pe problemele importante, care te interesează personal! Activităţile legate de speculaţiile financiare sau comerţul cu amanuntul sunt avantajate. Un Taur sau poate un Săgetător te ajută să treci o cumpănă. Un incident neplăcut în a doua parte a perioadei poate fi evitat cu prudenţă şi respectarea regulilor. Mai ales cele de circulaţie. Străluceşti într-un grup, sau te bucuri de un eveniment social deosebit. Poate, un spectacol, pe seară.

SCORPION   Pui mult suflet în ceea ce faci astăzi, consumi timp şi multă energie. Acordă-ţi, totuşi, nişte pauze, absolut necesare, menajează-ţi corpul şi încearcă să duci o viaţă mai sănătoasă. Zi de cumpărături şi poate chiar de ceva nou, relativ important pentru tine! Nu încerca să controlezi evenimentele din viaţa prietenilor impunând date şi planuri de măsuri. Banii nu sunt excelent aspectaţi, dar o zi trece repede! Nu este o perioadă foarte favorabila călătoriilor sau schimbărilor majore. Nou-nou, dar nu tot ce este nou este şi mai bun!

SĂGETĂTOR  Ai nevoie de mai multă energie, de mai mult efort. Astăzi poţi să te descurci printr-o mai bună organizare, dar trebuie să ceri şi ajutor.  Vitaminele cu minerale te pot ajuta, de asemenea. Atitudinea ta este pragmatică şi utopică în acelaşi timp, performanţă rară şi notabilă, însă poţi să ratezi cu uşurinţă câteva ocazii. Dar cui îi pasă! Ţie, în nici un caz... Ai o mare dorinţă de a dărui şi chiar faci mici cadouri, aşa, fără motiv, sau cu motiv evident, că se apropie sărbătorile primăverii, Dragobetele nostru.  Nu fă confidenţe despre viaţa ta personală, despre proiectele tale de viitor, mai ales la serviciu sau la şcoală, sau unde activezi.

CAPRICORN  Nu te lăsa intimidat sau păcălit, chiar dacă momeala e o sumă cu multe zerouri. Evită astăzi orice negociere, târguială, care conduce către stabilirea unei înţelegeri în care ai obligaţii. Cu toate ca vremea si vremurile te influenţează negativ şi treci printr-o perioadă mediocră, fă în aşa fel ca să nu fie vizibil pentru anturaj. Mai multa discreţie nu strică! Nu te enerva, oricum nu este la îndemana ta rezolvarea problemei cu care te confrunţi. Singurul care se pricepe este Destinul. Aşteaptă. Un procent din Capricorni reuşeşte astăzi să facă o gafă. Mică!  Nu te băga prea mult în viaţa altora, chiar dacă îţi sunt prieteni buni. Totuşi, o veste bună, chiar foarte buna!

VĂRSĂTOR  Treci printr-o perioadă de oboseală cronică, urmare eforturilor făcute.  Sfatul stelelor e să-ţi oferi o pauză, nu te îngriji de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale! Energia suplimentară furnizată de Cosmos te face să te risipeşti mai ales în latura mai frivola a vieţii, sigur, după orele de program. Interesul, aproape o pasiune s-ar putea spune, caracteristic zilei de astăzi este pentru... sport. Făcut de tine, nu privit la tv! Trage de fiare, fugi pe bandă, dacă în parc ţi-e frig şi lumea iţi va părea mai frumoasă şi mai bine alcătuită! Perioada zilei de astăzi este benefica pentru tratamente fizioterapie, întreţinere cosmetică, dar în niciun caz intervenţii medicale invazive, chirurgicale, de orice fel!

PEŞTI   Nu poţi rezolva ceva, amână! Dacă poţi şi este în puterea ta. În orice caz, este mai prudent să ceri ajutor, cu diplomaţie şi tact. Timpul soluţionează aprope orice... la momentul potrivit! Dimineaţa, poţi evita, cu siguranţă, o situaţie neplăcută, prin amânarea unor întâlniri sau prin reprogramarea unor evenimente, la serviciu, dar mai ales în familie sau cu prietenii. În a doua parte a intervalului trebuie să dai dovadă de prudenţă şi chiar suspiciune în analiza unor veşti şi informaţii. Mai este un aspect minor negativ, dar pe care îl interpretez ca pe o obosela cronică sau o oarecare stare de disconfort faţă de vreme, vremuri şi oameni. Odihneşte-te mai mult şi oferă-ţi mediul şi anturajul care îţi face plăcere. Dacă poţi!