Diverse întrebări și răspunsuri despre astrologie. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Diverse întrebări și răspunsuri despre astrologie. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Şi celelalte planete (în astrologie şi Soarele şi Luna se numesc planete, uneori luminarii) ale sistemului solar au o oarecare importanţă asupra vieţii omului de pe Pămînt - ne-o demonstrează cercetările publicate de soţii Francoise şi Michel Gauquelin, prin anii 60’.

 

Aceste cercetări, folosind metode statistice şi ale calculului probabilităţilor, au luat în considerare datele a peste 27.000 persoane, născute între anii 1794 şi 1945, cu mare preponderenţă pentru ultima perioadă de timp. Datele au fost recoltate din diverse ţări vest-europene: 12.000 din Franţa, 7.000 din Italia, 3.000 din Germania, 3.000 din Belgia şi 2.000 din Olanda. Dintre cele 27.000 de date, 16.000 aparţineau unor personalităţi cunoscute care au reuşit în viaţă, în profesie, iar 11.000 de date aparţineau unor persoane medii, care nu s-au ilustrat prin nimic deosebit. Studiul a urmărit, printre altele, stabilirea unei legături între o anumită dispunere a planetelor în horoscopul nativ şi reuşita în viaţă, în profesie.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Rezultatele au fost spectaculoase:

- la cei 3.647 de oameni de ştiinţă şi medici de renume, s-a constatat un procent ridicat de horoscoape native avînd pe Saturn şi Marte în unghiul ascendentului sau la culminaţie. Probabilitatea ca acest lucru să fie o simplă întîmplare a fost calculată ca fiind 1:500 000.

- la cei 3.438 de militari de carieră, personalităţi cunoscute, ofiţeri superiori, generali, Jupiter şi Marte se găseau în momentul naşterii fie la orizontul estic, în jurul ascendentului, fie în mijlocul cerului şi aceasta într-un procentaj destul de însemnat, încît şansa ca acesta să fie de domeniul hazardului a fost calculată ca fiind mai mică de 1 la un milion.

- la cei 2.088 de sportivi de renume, campioni, planeta Marte se afla la ascedent sau la culminaţie, într-o statistică surprinzătoare, 452 de cazuri în loc de 358, cît ar fi fost media, ceea ce lasă întîmplării numai o şansă la cinci milioane.

- la cei 1.352 de scriitori cunoscuţi, Luna este la ascendent, sau la culminaţie în 292 de cazuri în loc de 225; hazardul este 1:100 000.

 

Exemplele pot continua, reuşita actorilor şi a jurnaliştii pare a fi indicată de Jupiter, a politicienilor de Lună şi Jupiter etc.