Germania şi Franţa sunt blocate într-o dispută privind cine ar trebui să fie viitorul comisar european pentru afaceri economice, o decizie care va trimite un mesaj-cheie despre cum vor fi implementate regulile din zona euro în viitor, relatează EUobserver.
Franţa vrea ca acest portofoliu să îi revină, iar numele lui Pierre Moscovici, socialist şi fost ministru de Finanţe, este cel vehiculat.
Însă Germania s-a opus ideii, sugerând că nu este potrivit ca un francez să deţină acest post din moment ce Franţa are probleme în a respecta regulile zonei euro, scrie Agerpres.
Franţa a beneficiat deja de două prelungiri a unor termene limită din partea UE, în contextul în care încearcă să-şi aducă deficitul bugetar sub pragul necesar de 3% din produsul intern brut (PIB).
La un eveniment la începutul lunii iulie, ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, a declarat că „Franţa îşi va prezenta cifrele la toamnă, iar Comisia le va examina, şi dacă va avea dubii în legătură cu ele, atunci există o problemă reală”.
El a precizat ulterior că opoziţia sa nu are legătură cu Pierre Moscovici.
Totuşi, un interviu comun al lui Schauble şi al omologului său francez, Michel Sapin, apărut, ieri, în publicaţiile Handelsblatt şi Les Echoes, ilustrează amploarea acestor diferenţe de opinie.
Făcând referire la cine ar trebui să conducă portofoliul afacerilor economice, deţinut până acum de finlandezul Olli Rehn, Schauble a spus că „astfel de decizii sunt foarte sensibile şi au o încărcătură simbolică şi trebuie să ţinem minte acest lucru”.
În ceea ce îl priveşte, Sapin a spus că „este legitim ca Franţa să aibă un post important în Comisie”. „Un post economic ar corespunde, în opinia mea, puterii economice a Franţei şi abilităţii sale de a contribui la buna funcţionare a instituţiilor UE”, a precizat el.
Contracarând argumentul Berlinului, conform căruia ar fi dificil pentru un comisar francez să fie strict în aplicarea regulilor zonei euro de către Franţa, Sapin a spus că unele voci au afirmat că ar putea fi „periculos” pentru Franţa să deţină acest portofoliu, deoarece respectiva persoană şi-ar dori „să fie ireproşabilă şi mai dură cu Franţa”. „Acest lucru ar putea însemna o garanţie pentru Germania”, a spus el.