Disponibilizări masive la Ghimbav

Disponibilizări masive la Ghimbav

Aproximativ 80% dintre angajaţii Intreprinderii de Construcţii Aeronautice (ICA) Ghimbav vor fi disponibilizaţi ca urmare a lipsei de comenzi şi, implicit, a incapacităţii de plată.

Preavizele vor fi înmânate angajaţilor până la sfârşitul acestei luni, aceştia fiind obligaţi să părăsească fabrica în luna august. Potrivit liderului de sindicat al IAR Ghimbav, Suba Arpad, citat de Mediafax, în unitate vor rămâne aproximativ 30 de persoane.

Acesta este primul şi cel mai important val de disponibilizări, iar, în primăvara anului viitor, conducerea societăţii va anunţa dacă fabrica de la Ghimbav îşi va putea continua activitatea sau îşi va închide porţile.

Cei 140 de angajaţi, câţi are în prezent societatea, nu şi-au mai primit salariile din luna martie, drept pentru care au organizat, în mai şi iunie, mai multe acţiuni de protest în care îşi cereau drepturile.

Muncitorii de la Ghimbav şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la anunţata disponibilizarea, mai ales că şansele de a fi reangajaţi în altă parte sunt reduse, majoritatea având peste 45 de ani.

Societatea se află pe lista AVAS a societăţilor care urmează să fie privatizate.

Ne puteți urmări și pe Google News