Scorul tot mai mic pe care Pro România îl are în sondaje pare să îl fi scos din minți pe Victor Ponta!
Până mai ieri, ”pisicu” Ponta zgâria la ușa PSD pentru o alianță cu orice preș invocând interesul unei stângi unite. De la înălțimea celor maxim 4%, Ponta anunța astăzi cu mai mult tupeu că divorțează înainte de nuntă ți îl acuză pe Ciolacu că se înconjoară de „nașii” și tegma „jefuitorilor” lui Dragnea și ai lui Dăncilă.
Același Ciolacu de ai cărui pantaloni se atârna la Cotroceni deunazi pentru a-i susține propnerea de premier. Aceeași Dăncilă de care se ruga astă vară la Neptun să-i dea postul de comisar European și ceva miniștri, pentru ca mai apoi să o vândă la moțiune în favoarea PNL. Același Dragnea cu care mânca sarmale la el acasă și făceau USL împreună cu Crin Antonescu pe care mai târziu avea să îi trădeze în favoarea „creatorilor” săi.
Același PSD pe care l-a trădat de pe patul de spital din Istambul, dându-și demisia pe Facebook și ulterior de la Guvern pentru a se pune la adăpost. Același PSD din care a plecat pentru că nu a fost primit poziția de președinte al Camerei Deputaților. Aceiași „nași” și „jefuitori”, aceleași „conserve comuniste” care l-au făcut președinte de partid, premier și aproape președintele României! Atunci erau buni, acum nu mai sunt. Și apropos de traseiști, PRO România este format exclusiv din membri de la alte partide... Același Victor Ponta.