Rușii nu mai au acces la rețelele de socializare, după ce Kremlinul a interzis Facebook, Twitter și Instagram. Măsura a fost impusă pentru a împiedica și cenzura răspândirea informațiilor despre invazia trupelor rusești în Ucraina. Iar acest lucru a stârnit numeroase reacții de nemulțumire în rândul utilizatorilor.
Rușii suferă nu doar din cauza sancțiunilor impuse de Occident, ci și ca urmare a cenzurii impuse de regimul de la Moscova. Vladimir Putin a decis să blocheze accesul rușilor la rețelele de socializare. Iar acest lucru, cenzura rețelelor de socializare, i-a afectat pe mulți dintre utilizatori, care nu mai pot posta și comunica. Decizia i-a nemulțumit, în special pe influencerii care câștigau bani de pe urma activității în online. Unii dintre ei aveau chiar și peste 20 de milioane de fani pe internet, iar acest lucru conta.
Instagram, Facebook și Twtter au fost catalogate drept „organizații extremiste”, de parchetul general din Rusia. Iar acest lucru le-a dat peste cap viața celor care își petreceau mare parte a timpului online.
Autoritatea de reglementare a comunicaţiilor din Rusia le-a transmis utilizatorilor să-şi transfere fotografiile şi videoclipurile de pe Instagram înainte ca acesta să fie închis. S-a întâmplat la miezul nopții, duminică spre luni. Oficialii de la Moscova i-a îndemnat să se transfere pe „platformele de internet competitive” ale Rusiei.
Influencerii ruși și-au luat adio de la urmăritori
În acest context, influencerii au ales să facă ultimele postări fie din casele lor de lux sau în lângă unui avion privat sau lângă o mașină de ultimă generație. Toți au evitat să facă referire la acest război pe care Rusia l-a început împotriva Ucrainei, cauza neplăcerilor cu care se confruntă.
Cântăreața Olga Buzova are peste 23 de milioane de urmăritori pe contul ei de Instagram. Dar odată cu decizia Parchetului, i-a pierdut pe toți. Olga nu-i mai poate ține la curent cu noutățile din viața ei. Drept care și-a luat la revedere de la fanii ei cu ochii în lacrimi. Ea a spus că a pierdut conținut pentru ca a muncit vreme de șapte ani.
De altfel, nemulțumită de ceea ce se întâmplă în Rusia, cântăreața și-a găsit adăpost în Emiratele Arabe.
Bloggerii promit premii ca să nu-și piardă fanii
O altă bloggeriță, femeie de afaceri și soție a unui cunoscut rapper rus a anunțat că oferă bani abonaților săi care se vor muta pe contul ei de Telegram. Postarea ei a fost apreciată de peste 850 de mii de persoane din cei 15 milioane de abonați pe care îi are pe Instagram.
Un alt influencer cu peste 20 de milioane de abonați a anunțat că va organiza două tombole pentru cei care vor continua să-l urmărească pe canalul său de Telegram. El a pus la bătaie un computer Apple dar și un Mercedes, ca premii pentru câștigători.