După 17 zile de căutări, autoritățile internaționale au anunțat ieri că au reușit localizarea, în sudul Oceanului Indian, a rămășițelor avionului Malaysia Airlines, dispărut pe data de 8 martie. Reprezentanții Inmarsat au explicat cum a fost localizată aeronava. Operațiunile de recuperare au fost ieri sistate din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Chris McLaughlin, vicepreședintele operatorului britanic de sateliţi Inmarsat, ale cărui date au permis concluzionarea că aeronava s-a prăbușit în sudul Oceanului Indian, a explicat, pentru mai multe publicații internaționale, modul în care s-a stabilit că "MH370 a zburat în coridorul sudic şi că ultima sa poziţie s-a aflat în mijlocul Oceanului Indian".
"Am luat în considerare viteza pilotului automat — aproximativ 350 de noduri — şi ceea ce ştim în termeni de combustibil şi autonomie a aeronavei, pentru a ajunge până la o serie de semnale sonore pe care le primim. Deși sistemele de comunicaţii au fost oprite, sateliţii Inmarsat au continuat să capteze "beep"-uri provenind de la avion. Acestea sunt trimise de la o staţie terestră la satelit şi apoi la avion, care retrimite în mod automat un «beep» în sens invers. Inmarsat a măsurat timpul necesar acestor semnale sonore să ajungă la avion şi satelit", afirmă vicepreședintele Inmarsat, potrivit Sky News.
"Acesta ne-a dat o traiectorie posibilă pentru coridorul de nord şi alta pentru coridorul de sud. Am adunat datele de la Boeing-ul 777 al Malaysia Airlines, apoi le-am comparat cu datele de la coridorul de sud şi coridorul de nord. Am descoperit că anume coridorul de sud a fost fără îndoială folosit de navă. În mod normal, voi încercaţi să triangulaţi datele şi deseori dispuneţi de un GPS. Însă, deoarece avioanele din această regiune nu trimit semnale de la locaţia lor, am lucrat intuitiv", a precizat McLaughlin, pentru BBC.
Oficialul britanic a mai declarat că, "din punct de vedere tehnic", există posibilitatea de a se evita acest tip de dispariţie a aeronavelor, dacă avioanele ar trimite la fiecare 15 minute, fapt ce ar costa "un dolar pe oră", "mesaje de tip SMS cu ora, viteza, distanţa şi poziţia".
Pe de altă parte, autoritățile australiene au decis ieri suspendarea căutărilor aeriene şi maritime ale avionului Boieng 777 din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, potrivit AFP. Protest al familiilor victimelor Rude ale victimelor chineze de la bordul avionului Malaysia Airlines care asigura cursa MH370 au anunţat astăzi că vor să-şi exprime furia în faţa Ambasadei Malaysiei la Beijing. "Vom protesta în faţa Ambasadei Malaysiei", a declarat pentru AFP un bărbat, la hotelul de la Beijing în care sunt cazate de peste două săptămâni familiile persoanelor date dispărute şi unde au fost organizate în mod regulat întâlniri cu reprezentanţi Malaysia Airlines.
El s-a alăturat unui grup de 200 de persoane care au urcat la bordul unor autobuze municipale, în faţa hotelului. După ce poliţia nu a permis plecarea acestor vehicule, familiile au plecat pe jos către ambasadă. Multe dintre familiile chineze sunt convinse, în continuare, că autorităţile de la Kuala Lumpur le ascund adevărul cu privire la dispariția aeronavei Boeing 777. CITIȚI ȘI:
- UPDATE. Concluzia anchetatorilor: Avionul Malaysia Airlines a căzut în Oceanul Indian
- 13 zile de la dispariţia avionului Malaysia Airlines. Se elucidează misterul?
- Avionul DISPĂRUT: Franța a transmis NOI IMAGINI prin satelit cu posibile rămășițe ale aparatului
- UPDATE. AVIONUL DISPĂRUT: Două obiecte "posibil legate" de zborul MH370 au fost observate prin satelit. Imagini de la locul descoperirii
- Rudele pasagerilor din avionul Malaysia Airlines dispărut ameninţă cu greva foamei