Vasile Paraschiv, una dintre cele mai cunoscute figuri ale disidenței anticomuniste, a decedat vineri la Ploiești. În urma sa rămân o biografie excepțională, demnă de manualele de istorie, și un destin căruia România postcomunistă i-a refuzat orice despăgubire pentru torturile la care a fost supus de Securitate.

Născut în 1928, Vasile Paraschiv a marcat istoria disidenţei din spatele Cortinei de Fier, sfidând decenii la rând regimul comunist şi fiind unul dintre primii militanţi pentru sindicate libere din România lui Nicolae Ceauşescu.

Din biografia sa nu lipsesc ciocnirile violente cu Securitatea, nici internările “administrative” în spitalele de psihiatrie. O figură evocată la Europa Liberă încă din anii ’70, răpit şi torturat în repetate rânduri în anii ’80 de organele represive ale dictaturii, Paraschiv a sfârşit în sălile de tribunal ale democrației, încercând să obţină o minimă reparaţie pentru suferinţele îndurate.

• În noiembrie 2008, procurorii Parchetului General soluţionau cu decizie de neîncepere a urmăririi penale dosarul deschis pe numele mai multor ofiţeri ai fostei Securităţi şi ai Miliţiei, precum şi pe numele unor procurori şi psihiatri care l-ar fi urmărit, răpit şi torturat pe disidentul ploieştean. Anchetatorii, sesizaţi de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (astăzi, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc), au motivat ca faptele erau prescrise.
• În ianuarie 2010, magistraţii Curţii Supreme îi respingeau, definitiv, recursul făcut în procesul în care ceruse despăgubiri statului român. După ce Tribunalul Bucureşti îi admisese acţiunea şi acordase 300.000 de euro, judecătorii celei mai importante instanţe din ţară stabileau că Paraschiv nu trebuie să primească niciun leu. Motivaţia? “Au spus că trebuia să intenteze procesul în trei ani, începând din 22 decembrie 1989”, susţinea la vremea respectivă avocatul disidentului.

În 2008, Vasile Paraschiv refuza să primească o distincţie din partea președintelui Traian Băsescu, motivând că “sunt obligat să refuz primirea ei de la un comunist, la fel ca toţi ceilalţi care ne-au condus ţara de la Revoluţie şi până azi, împotriva cărora eu am luptat din 1968 şi voi continua să lupt pe cale legală şi democratică până la ultima bătaie a inimii”.

<iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/bFqdB3VkWKo" title="YouTube video player" height="390" width="480"></iframe>

BIOGRAFIA UNUI “NEBUN”

Cine a fost Vasile Paraschiv Omul care făcea un lucru nemaiauzit în lagărul socialist, sprijinind la sfârşitul anilor ’70 înfiinţarea unui sindicat liber care să apere drepturile muncitorilor, s-a născut în 1928, în comuna ilfoveană Clinceni.

Înainte să îmbrace haina disidenței anticomuniste, Vasile Paraschiv a fost el însuși sedus de promisiunile ideologiei marxist-leniniste, intrând la 18 ani în PCR. Selectat în 1949 pentru Academia Militară din București, Paraschiv a făcut greșeala de a păstra în geamantan un volum semnat de proscrisul Lucreţiu Pătrăşcanu, motiv pentru care a fost trimis la Școala de ofiţeri.

Repartizat ulterior la Ploieşti, lui Paraschiv i s-a refuzat o căsătorie, Partidul acuzând “originea nesănătoasă” a celei alese și hotărând cu supramăsură și eliminarea viitorului disident din rândul cadrelor armate. Ajuns un simplu muncitor, căsătorit, în sfărşit, cu o fată simplă, Vasile Paraschiv s-a mai lovit o dată de Partid, în 1963, fiind evacuat în plină iarnă din propriul apartament.

În 1968, în anul în care PCR-ul îl primea în rândurile sale pe Paul Goma (fermecat de momentul în care Ceauşescu a criticat deschis invadarea Cehoslovaciei), Vasile Paraschiv decidea că e timpul să pună punct farsei şi-şi depunea carnetul de membru.

Un coşmar trăit pe viu La începutul anilor ’70, disidentul era deja un adversar al regimului: trimitea regulat memorii către Uniunea Generală a Sindicatelor din România şi comunica chiar cu Europa Liberă. Dictatura rezolva cu metodele ei problema, internându-l pe Paraschiv în spitale de nebuni. Pe recomandările psihiatrice ale sale scria, în clar, “motive politice”.

Suferinţele erau însă abia la început. Disidentul s-a alăturat iniţiativei lui Paul Goma în 1977, semnând o scrisoare de notorietate internațională în epocă. Sperând să scape de el, regimul i-a acordat rapid un pașaport. Greşeala fatală: Paraschiv a mers la Paris, le-a vorbit occidentalilor despre folosirea psihiatriei ca armă politică în România, apoi s-a întors în ţară.

Avea treabă – în 1979 sprijinea decisiv înființarea Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România, o organizație anihilată rapid de regim. Transformat definitiv în dușman al socialismului, Paraschiv a fost răpit şi torturat în repetate rânduri în anii ’80. Justiţia avea să îi spună mai târziu că tot răul pe care îl suferise este prescriptibil.

"Nu merge aşa, domnule Traian Băsescu" “Statul trebuie să facă dreptate, că de aia îi zice stat de drept, să-l pedepsească pe ăla care este vinovat. Dar ei au tras muşamalele peste toate crimele şi zic acum că suntem stat de drept! Păi, nu merge aşa, domnule Traian Băsescu. Pe urmă, domnul Victor Ponta a făcut codul penal, dar el nu s-a gândit să bage şi ceva legat de prescriera la crimele astea, că ştie că ele sunt şi în partidul pe care îl serveşte”, declara în urmă cu un an de zile Vasile Paraschiv, într-un interviu pentru EVZ. La Ploiești, în apartamentul modest în care locuia se împrietenise cu un calculator şi mai citea din când în când despre pensiile foştilor torţionari ai Securităţii. Vasile Paraschiv avea cinci milioane.