Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a discutat miercuri despre securitatea maritimă din Golf, Iran şi Yemen într-o convorbire telefonică cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman.
„Secretarul (de stat) a discutat despre tensiunile crescute din regiune şi despre necesitatea unei securităţi maritime sporite în scopul promovării libertăţii de navigare”, informează un comunicat al Departamentului de Stat american dat publicităţii de purtătoarea de cuvânt Morgan Ortagus, scrie Agerpres.
Iranul a atacat în mai puţin de o lună trei petroliere străine în apele Golfului Persic, ceea ce a dus la exacerbarea tensiunilor dintre Washington şi Teheran, aminteşte France Presse.
Statele Unite întâmpină însă greutăţi în încercarea de a concretiza intenţia creării unei coaliţii internaţionale care să protejeze cargourile ce străbat Strâmtoarea strategică a Ormuzului, în pofida deciziei anunţate luni de Londra de a se alătura misiunii americane.
Mike Pompeo şi prinţul moştenitor saudit au discutat, de asemenea, despre „alte evoluţii bilaterale şi regionale inclusiv pentru a contracara activităţi destabilizatoare ale regimului iranian”, conform sursei citate.
Începând cu luna mai, tensiunile dintre Washington şi Teheran s-au exacerbat după sabotarea şi atacurile asupra unor nave din Golf, acuzaţii pe care Iranul le respinge, şi distrugerea unei drone americane de către Teheran.
Tensiunile dintre cele două ţări sunt în creştere după retragerea SUA, în mai 2018, din acordul nuclear internaţional privind Iranul.
În ceea ce priveşte situaţia din Yemen, „secretarul şi prinţul saudit şi-au reafirmat sprijinul puternic pentru eforturile trimisului special al ONU Martin Griffiths vizând avansarea procesului politic”, a afirmat Ortagus.