Noile tensiuni în interiorul Uniunii Europene cu privire la politicile referitoare la imigranți au dus la un schimb dur de replici între premierul britanic David Cameron și Jose Manuel Barroso. Între timp, Franța vrea să-și aroge dreptul de a refuza accesul pe teritoriul său a imigranților pe care îi consideră drept o amenințare.
David Cameron i-a răspuns lui Jose Manuel Barroso că cetățenii britanici sunt singurii săi "șefi", după ce acesta l-a avertizat că face o "eroare istorică" prin planurile privind imigrația.
"Ce vrem noi, în Marea Britanie, este o renegociere a relației noastre cu UE și apoi un referendum în care cetățenii britanici să decidă dacă rămânem în această organizație reformată sau o părăsim. Sunt foarte sigur despre cine este șeful, în fața cui răspund, și aceștia sunt cetățenii britanici. Ei vor ca această chestiune să se rezolve, nu sunt nerezonabili, și eu o voi rezolva", a declarat David Cameron, citat de presa britanică.
Pe de altă parte, Parisul vrea să introducă două legi prin care să refuze intrarea în Franța a imigranților nedoriți. Dacă Uniunea Europeană nu și-a exprimat încă un punct de vedere, organizațiile pentru drepturile omului avertizează că inițiativele legislative îi vizează pe rromi.
"Suntem în special îngrijorați cu privire la posibilitatea ca aceste măsuri să fie folosite împotriva rromilor din România și Bulgaria", spune Claudia Charles, reprezentant al ONG-ului parizian "Grupul pentru Susținerea și Informarea Imigranților".