Discuții aprinse în Parlamentul European pe tema muncitorilor români. Swoboda: "Dezbaterea este dureroasă, o reminiscenţă a timpurilor când naţiuni şi minorităţi erau atacate"

Liberă circulaţie a muncitorilor, cu accent pe români şi bulgari, a provocat, miercuri, discuţii aprinse în PE. Unii europarlamentari au pledat pentru impunerea unor restricţii, în timp ce alţii au criticat poziţiile xenofobe şi au prezentat contribuţia lucrătorilor mobili la economiile ţărilor gazdă, potrivit Mediafax.

În deschiderea dezbaterii, Dimitrios Kourkoulas, din partea Consiliului, a declarat că liberă circulaţie este un drept fundamental în UE, "însoţit însă de obligaţii şi datorii". Totodată, el a declarat că, potrivit studiilor, "cetăţenii europeni se duc în alte ţări UE pentru a munci, şi nu pentru a primi beneficii sociale".

Kourkoulas a precizat și că "abuzurile" reprezintă excepţii, iar legislaţia europeană în vigoare permite ţărilor să împiedice accesul nemeritat la ajutoarele sociale.

La rândul sau, comisarul pentru Justiţie, Viviane Reding, a evidenţiat faptul că muncitorii aduc "beneficii şi economiilor ţărilor din care au plecat, dar şi economiilor din ţările gazdă", însă a menționat că "trebuie luate în serios abuzurile, care pot distruge liberă circulaţie".

Şi comisarul pentru Muncă, Laszlo Andor, a explicat că "niciun stat membru nu a oferit date concludente despre abuzuri sistematice" la sistemele sociale.

În opinia europarlamentarului PDL Marian-Jean Marinescu, consideră că discuţiile privind liberă circulaţie au legătură cu deficienţele administraţiilor naţionale sau rezultatele economice nefavorabile. "Această dezbatere este susţinută de politicieni populişti şi de alţii care cred că vor câştiga mai multe voturi dacă devin populişti (...) Nu ceri să se limiteze un drept fundamental şi nu blamezi popoare pentru că un număr foarte mic de beneficiari încalcă legea. Cine greşeşte, plasteste", a declarat Marinescu.

"Cred că este timpul că dezbaterea ridicolă din Marea Britanie să înceteze (...) Guvernele ar trebui să se preocupe mai mult de crearea de locuri de muncă pentru propriii cetăţeni", a mai spus europarlamentarul PDL.

Şi liderul Grupului S&D din PE, Hannes Swoboda, a susținut că liberă circulaţie a muncitorilor nu reprezintă o problemă în Europa şi a dat vină pe guvernele naţionale pentru actuala dezbatere.

"Înţeleg că în actuala criză economică milioane de persoane şi-au pierdut locurile de muncă, locuinţele, speranţele pentru un viitor mai bun, pentru ei şi pentru copiii lor. Ei caută răspunsuri, caută ajutor. Guvernele naţionale care permit exploatarea oamenilor, plătirea lor cu un venit sub limita decenţei, ele sunt problema şi ele ar trebui să dea răspunsuri oamenilor, ele ar trebui să lupte împotriva dumpingului social. E uşor să arăţi cu degetul spre Bruxelles (...) Da, migraţia sărăciei e o problema, dar asta pentru că sărăcia e o problema, nu migraţia", a spus Swoboda.

Liderul socialist l-a atacat dur pe premierul britanic David Cameron, acuzându-l că, după ce a făcut "zarvă mare" privind datele referitoare la români şi bulgari, a amânat prezentarea acestora după alegerile europene.

"Dezbaterea la care asistăm este dureroasă pentru că este o reminiscenţă a timpurilor dinainte de UE, când naţiuni şi minorităţi erau atacate", a precizat Hannes Swoboda.

Europarlamentarul PNL Renate Weber şi-a exprimat speranţa că această va fi ultima discuţie în Parlamentul European despre libertatea de mişcare. "Nu pentru că nu ar fi un subiect foarte important, ci pentru că este inadmisibil că acest drept fundamental să fie contestat (...) Mi-aş dori ca politicienii europeni, de la premierul David Cameron la ministrul de Interne (francez) Manuel Wals şi până la eurodeputatul Elmar Brok, să se comporte responsabil şi să nu mai alimenteze prin discursurile lor intoleranţa şi xenofobia", a spus Weber.

"Dar cum vor exista tot timpul şi politicieni extremişti, sau doar populişti şi oportunişti, care vor dori să limiteze libertăţile şi drepturile fundamentale, va trebui să continuăm lupta noastră comună împotriva oricărei restricţii privind liberă circulaţie", a punctat ea.

Rebecca Harms, de la Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, a evidenţia faptul că în ţară să, Germania, "statisticile din ultimii ani au arătat că muncitorii est-europeni muncesc în condiţii foarte dificile, ilegal, în special în construcţii, dar asta nu a deranjat deloc sistemul social german", discuţiile apărând în cazul românilor şi bulgarilor care muncesc în condiţii legale.

La rândul sau, Cornelia Ernst, Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, a respins discursul "naţionalist" al premierului britanic David Cameron şi al premierului bavarez Horst Seehofer, apreciind că românii şi bulgarii au dreptul la beneficii sociale în Germania.

Timothy Kirkhope, de la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, a recunoscut faptul că libera circulaţie a adus "creştere economică şi diversitate culturală şi a ajutat Europa să facă faţă provocărilor moderne privind modificarea cerinţelor pe piaţă muncii", iar Marea Britanie a beneficiat, în mod special, "în epoca modernă de această formă de migraţie".

În schimb, Francesco Speroni, Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei, a acuzat faptul că în Italia există europeni, în special români, "care nu îşi caută un loc de muncă, ci încearcă să obţină beneficii sociale". "Vrem să punem capăt acestor abuzuri", a punctat eurodeputatul italian.

Mara Bizzotto, Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei, a susţinut că ar trebui impuse cote pentru români şi bulgari, iar pentru cei din afară UE să fie impuse restricţii,"pentru că nu există locuri de muncă pentru italieni". "Italienii caută locuri de muncă pe care nu le găsesc, dar văd persoane care vin şi găsesc locuri de muncă. Ei nu pot înţelege asta. Sunt prea mulţi şomeri, unii nu-şi pot cumpără medicamente", a spus Bizzoto.

Europarlamentarul neafiliat Auke Zijlstra (Olanda) a avut un punct de vedere radical, susţinând că ar fi timpul să fie suspendată libertatea de circulaţie, atunci când oamenii se mută pentru beneficii.

Monika Panayotova, de la PPE, a atras atenţia că politicienii nu trebuie să permită că această campanie negativă împotriva liberei circulaţii "să domine debaterile europene". "Guvernele naţionale, structurile europene nu trebuie să cadă în capcană partidelor pronationaliste şi antieuropene şi retoriciii lor în încercarea de a avea câştiguri imediate", a spus Panayotova.

Ryszard Antoni Legutko, Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, a susţinut că imigranţii sunt "victime ale propriilor guverne care nu le asigura condiţii, în timp ce în ţările gazde sunt exploataţi".

Gerard Batten, Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei, a criticat legislaţia UE, din cauza căreia în Marea Britanie ajung "criminali, dependenţi de droguri, alcoolici, cerşetori şi persoane care caută beneficii". "Britanicii văd cum le scade standarul de viaţă, în timp ce beneficiile şi locuințele sociale sunt date la persoane care nu au plătit un penny în Marea Britanie", a punctat Batten.

În notă obişnuită, Marine Le Pen a susţinut că imigranţii din interiorul şi din afară UE şi romi "au reaprins în mod legitim nemulţumirile şi euroscepticismul" în Franţa.

Marek Henryk Migalski, Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, a avertizat că "Zidul Berlinului este încă în picioare în minţile unora (...) Sunt oameni din acest Parlament care au încă acest zid în minţile lor".

Europarlamentarul socialist Cătălin Ivan a profitat de această discuţie pentru a lansa un nou atac la adresa europarlamentarului german Elmar Brok. "Am înţeles de la domnul Brok că s-ar putea să nu mai fie nevoie să ne ampretam. Noi, colegii social-democraţi din PE eram pregătiţi să trecem pe la biroul domniei sale să ne lăsăm amprentele. Dar, dacă e nevoie, ştie unde să ne găsească", a spus Ivan.

Totodată, europarlamentarul S&D a notat că în spatele "delirului antieuropean al celor de la UKIP" se află "incompetenţa şi lipsa de responsabilitate a politicienilor din Marea Britanie care nu reușesc să aducă soluţii pentru concetăţenii lor".

Polonezul Wojciech Michal Olejniczak (S&D) a dat vina pe standardele economice diferite din UE şi a cerut "condiţii demne de muncă pentru cetăţenii din toate statele".

Finalul dezbaterii a fost şi mai încins, europarlamentarul bulgar Dimitar Stoyanov acuzând faptul că firmele străine au făcut legea în economiile fragile postcomuniste, acesta fiind motivul pentru care românii şi bulgarii pleacă în alte ţări pentru a munci. "Să puneţi capăt furturilor din ţările noastre şi atunci românii şi bulgarii nu se vor mai duce" la muncă în UE, a spus Stoyanov.

Europarlamentarul bulgar a susţinut că "singurul drept" al bulgarilor este să muncească în afară, deoarece "în propria ţară au devenit cetăţeni de mâna a două" întrucât companiile străine îi plătesc prost şi îi tratează că pe sclavi. Întrebat de o eurodeputata bulgară dacă ar fi de acord, în aceste condiţii, şi cu limitarea libertăţii de circulaţie a capitalurilor, Stoyanov a replicat această libertate este bună pentru vestici care "folosesc pieţele noastre, iar nouă (muncitorilor est-europeni) ne rămâne doar dreptul de a ne duce să muncim în afară".

Parlamentul European va adopta, joi, o rezoluţie pe această tema. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • Jaf de proporţii pe bani europeni. Au folosit un beton mai ieftin şi s-au îmbogăţit cu 5 milioane de lei
  • Traian Băsescu: Victoria Nuland a venit în calitate de emisar al Guvernului SUA. Suntem pe marginea PRĂPASTIEI, dacă atacurile la adresa justiției vor continua. România RISCĂ să fie izolată | VIDEO
  • "Marele cutremur" închide teatrele şi cinematografele. Sorin Oprescu caută soluţii. Ce spun actorii
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
  • Vedete care au CĂLĂTORIT ÎN TIMP. Asemănarea izbitoare dintre celebrități și personalități istorice | GALERIE FOTO
  • Camerele SECRETE ale lui HITLER! Unde se relaxa dictatorul| GALERIE FOTO
  • Cum îți poți folosi laptopul după ce se strică| FOTOGRAFII AMUZANTE