Au fost opt ore şi şapte minute de discurs. Liderul opoziţiei a preluat microfonul la ora 10,24 şi nu l-a mai lăsat până la ora 18,11, rămânând tot timpul în picioare, pe tocuri, fără a se întrerupe şi fără a cere vreun ajutor, cu excepţia câtorva pahare cu apă.
Nancy Pelosi, şefa minorităţii democrate a Camerei reprezentanţilor a vorbit continuu, stabilind un timp record în sala pentru a apăra o reformă a imigraţiei şi protejând tinerii fără acte, supranumiţi "Dreamers".
Recordul precedent, potrivit istoriei camerei inferioare a Congresului, aparţinea unui ales care a rostit un discurs de 5 ore şi 15 minute în 1909. Procedura Camerei autorizează (cu atât mai mult cu cât era şefa opoziţiei), exprimarea timp îndelungat, dacă deputatul doreşte şi...dacă poate. Senatul, dimpotrivă, acordă acest drept la cuvânt, infinit, tuturor celor 100 de senatori.
De obicei senatorii poartă pentru acest tip de performanţe, pantofi uşori, de sport, dar Nancy Pelosi, de 77 de ani, a rămas tot timpul discursului încălţată cu pantofi cu toc înalt.
''Dreamerii noştri trăiesc în incertitudine, deasupra lor pluteşte un nor duşmănos'', s-a lansat ea.''Laşitatea morală a republicanlor trebuie să se înheie''. ''N-am nicio intenţie să termin'' a spus ea după 6 ore de maraton verbal. Parlamentara din California a petrecut mai multe ore citind scrisori şi mărturii ale tinerilor clandestini care aşteaptă din partea Congresului o regularizare a situaţiei lor.
Ea a protestat împotriva absenţei oricărei măsuri în acordul de buget prezentat mai devreme în Senat, pentru rezolvarea situaţiei sutelor de mii de tineri fără documente, protejaţi iniţial de programul IF şi pe care Trump l-a anulat. Deputata l-a provocat pe Paul Ryan, liderul majorităţii, să promoveze pe ordinea de zi chestiunea imigraţiei. La finalul intervenţiei sale, colegii au ovaţionat-o şi au îmbrăţişat-o călduros. Dar Paul Ryan n-a catadicsit să dea curs cererii sale. Încă.