Prima decizie a noului ministru al Educației, Pavel Năstase, după preluarea funcției, a fost să le permită foștilor directori de școli care nu au promovat concursul sau care nu s-au prezentat la concurs, să revină în funcții, dacă acestea au rămas vacante în urma validării rezultatelor.
Mircea Dumitru, rectorul Universității din București și fost ministru al Educației, spune că decizia luată de noul ministru arată tarele vechi ale sistemului. „În primul rând este o atitudine de desconsiderare care a celor care s-au pregătit și au fost onești. Acest lucru arată tarele destul de serioase, având rădăcini și în școala românească, a unei modalități de a organiza și de a conduce de la partid. După ce s-a încheiat ultima fază a concursului, au constatat că sunt câteva sute de directori în funcție care fie nu s-au înscris la concurs, pentru că nu au avut încredere în această formă de evaluare și chiar l-au sabotat direct, fie, și mai grav, nu au reușit să treacă de probele de concurs”. Fostul ministru al Educației spune că în această situație se află între 500 și 600 de directori, în condițiile în care 5.400 de candidați au promovat examenul pentru funcția de director și de director adjunct.
Și Traian Băsescu a reacționat dur: „Ce fac prin dispoziţii date în teritoriu noii demnitari de la educaţie Liviu Pop şi Pavel Năstase? Nici mai mult nici mai puţin îi repun pe funcţii pe cei 3.509 directori care au picat examenul şi îi anunţă pe cei 5.405 care au luat examenul de director că sunt doar interimari, deci oricând înlocuibili. Aşa ticăloşie mai rar!”