Directoarea financiară a gigantului chinez Huawei, Meng Wanzhou, a fost arestată în Canada, iar Statele Unite au cerut extrădarea ei, a anunţat miercuri Ministerul canadian al Justiţiei.
„Meng Wanzhou a fost arestată pe 1 decembrie la Vancouver. Statele Unite reclamă extrădarea ei şi o audiere pentru punerea în libertate condiţionată urmează să aibă loc vineri”, a declarat un purtătorul de cuvânt al Ministerului canadian al Justiţiei, confirmând informaţii de presă potrivit cărora Washingtonul o suspectează pe directoarea Huawei că a încălcat sancţiunile americane împotriva Iranului, relatează AFP, preluată de Agerpres.
În aprilie, cotidianul Wall Street Journal a informat că justiţia americană a deschis o anchetă pentru a stabili dacă Meng Wanzhou a încălcat sancţiunile americane împotriva Iranului.
Autorităţile americane ar suspecta că Huawei a exportat cel puţin din 2016 produse de origine americană spre Iran şi alte ţări vizate de sancţiuni americane, încălcând legile Statelor Unite.
Guvernul federal american a solicitat oficial la începutul anului ca operatorii săi de telecomunicaţii să nu recurgă la echipamente din China.
Mai mulţi membri ai Congresului american consideră Huawei "o ameninţare pentru securitatea Statelor Unite", invocând raporturi ale companiei "cu Partidul Comunist Chinez, precum şi cu serviciile de securitate şi de informaţii din China".
Meng Wanzhou este fiica lui Ren Zhengfei, fondatorul companiei Huawei în 1987 şi fost ofiţer al Armatei Populare de Eliberare, notează AFP.