Diplomele de licență cumpărate de studenții străini la Universitatea V. Goldiș din Arad au fost anulate
- Georgeta Petrovici
- 9 martie 2018, 14:36
Un număr de nouă diplome de licență au fost anulate de Tribunalul Arad în dosarul „Diplome de licenţă fără studii”, instrumentat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Recent, încă un cadru didactic implicat în fraudarea examnenelor de licență a fost condamnat.
Ramona Gligor, profesor universitar la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, a recunoscut în faţa anchetatorilor faptul că a luat șpagă de la studenții străini. Este vorbba de 5.450 de euro în total, banio care, conform sentinței, trebuie restituiți. Ramona Gligor însă a scăpat de executarea pedepsei de trei ani de închisoare, care a fost transformată în punere sub supraveghere pe aceeași perioadă de timp și interzicerea unor drepturi. ”Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata Gligor Ramona va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului local Arad sau Consiliului local al comunei Vladimirescu, pe o perioadă de 60 de zile”, se mai arată în sentință.
Tribunalul Arad a decis suspendarea a nouă dipolome de licență obținute, toate, de studenți străini care au mituit-o pe Gligor. „ (n.r. Instanța) dispune anularea următoarelor lucrări de licenţă susţinute la examenul de licenţă din iulie 2017 din cadrul Universităţii «Vasile Goldiş» din Arad de următorii studenţi: «Modificări biochimice în hepatite», susţinută de Assadi Jamaal; «Modificări biochimice în pancreatită acută», susţinută de Ropan Liviu; «Diabetul zaharat şi inflamaţia», susţinută de Abu Saleh Y Abo Elhad; «Modificări de laborator în sindromul metabolic», susţinută de Sanela Hafez; «Modificări de laborator în hepatita cu virus B», susţinută de Taha Jalal; «Infarctul miocardic», depus de Haib Khattab; «Modificări biochimice în glomerulonefrită», susţinută de Khatib Mahmoud; «Modificări ale metabolismului fierului în bolile renale cronice», susţinută de Khatib Rmadan; «Modificări ale metabolismului fosfocalcic în insuficienţă renală cronică», susţinută de Abu Abid Amir”, se mai arată în sentinţa Tribunalului Arad. Cei nouă studenți nu mai sunt, din acest moment, absolvenți.