„Doi și-un sfert”, serviciul secret al Ministerului de Interne, PRIMA REACȚIE în cazul interceptării ministrului Carmen Dan. ANUNȚ de ULTIMĂ ORĂ!

Parchetul General a deschis, miercuri seara, dosar penal în cazul ministrului Carmen Dan pentru violare de domiciliu, după ce ministrul a găsit în casa sa un dispozitiv de ascultare ascuns într-o priză. Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) din ministerul Afacerilor Interne a avut o primă reacție în legătură cu această speță, precizând că, momentan cooperează cu Poliţia şi cu SRI pentru evaluarea situaţiei, anunţă DGPI.

"În contextul creat de identificarea unui dispozitiv de interceptare în locuinţa doamnei ministru Carmen DAN, DGPI, în calitatea sa de structura specializată a MAI, cooperează cu Poliţia Română şi Serviciul Român de Informaţii, în vederea evaluării situaţiei şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

MICROFON PLANTAT de DNA! Ipoteză senzațională în cazul interceptării ministrului de Interne Carmen Dan. SRI neagă orice implicare, Parchetul General anchetează

Ne exprimăm deschiderea pentru o corectă, completă şi oportună informare a opiniei publice, în limitele competenţelor legale, şi determinarea de a rămâne un serviciu echidistant, profesionist şi dedicat îndeplinirii misiunilor încredinţate prin lege", se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Generale de Protecţie Internă.

Ce spune Carmen Dan

Microfon plantat de DNA. Spre această zonă se îndreaptă ultimele dezvăluiri din cel mai recent scandal politic din România. După cum știți, ministrul de Interne Carmen Dan a anunțat aseară că a descoperit un dispozitiv de interceptare în locuința sa. SRI a negat orice implicare, iar Parchetul General a declanșat o anchetă.

"Am descoperit dispozitivul de înregistrare după-amiază. Poliția a venit pe la ora 19. 00. Din ce am înțeles eu, așa cum mi-au spus era un dispozitiv audio care era conectat la o sursă de alimentare, avea și o baterie. Eu sunt membru al Guvernului. Fac o sessizare de violare de domiciliu. 

Se va deschide dosar penal. Nu e o locuinţă a statului român. Nu pot să dau foarte multe amănunte. Am avut surpiza neplăcută să găsesc într-o priză de telefon. E surprinzător locul. Era mascat. Nu era unul la vedere că l-aş fi identificat mai uşor. Eu nu beneficiez de SPP. Nu vreau să am protecţie specializată şi nu folosesc dispozitivele pe care le am la îndemână”, a spus ieri ministrul de Interne Carmen Dan la România TV.