Incidente grave la meciul Dinamo-UTA Arad. Galeriile celor două echipe s-au luat la bătaie. Video

Sursa foto: Arhiva EvZ

Meciul dintre Dinamo București și UTA Arad a fost umbrit de evenimentele dinaintea partidei. Galeriile celor două echipe s-au încăierat în fața arenei, iar Jandarmeria a intervenit cu gaze lacrimogene. Partida a fost întreruptă timp de 10 minute.

Incidente grave la meciul dintre Dinamo București și UTA Arad. Galeriile celor două echipe s-au bătut în fața mănăstirii Cașin din Capitală. Confruntarea dintre suporterii celor două echipe a început încă de pe traseu.

Incidente grave la meciul Dinamo-UTA Arad

Galeria celor de la Dinamo este înfrățită cu cea a Universității Cluj, iar suporterii Bătrânei Doamne s-au înfrățit cu ultrașii de la CSA Steaua. În drum spre Capitală, arădenii s-au încăierat cu suporterii celor de la Universitatea Cluj la Dedulești, chiar pe Dealul Negru.

Galeria dinamovistă nu a rămas datoare și, în încercarea de spăla onoarea „fraților din Cluj” au decis să aplice o corecție celor de la UTA. Doar că, la rândul lor, suporterii arădeni au primit întăriri din partea ultrașilor de la CSA Steaua.

Sursa foto: Arhiva EvZ

Galeriile s-au luat la bătaie

Steliștii au sosit la Arcul de Triumf cu tramvaiul 41, iar în apropierea stadionului au fost preluați de forțele de ordine. Nu a mai durat mult și suporterii și-au îndreptat atenția asupra jandarmilor. Aceștia din urmă au dat cu gaze lacrimogene, pentru că suporterii au refuzat să respecte indicațiile forțelor de ordine.

De teamă, unii dintre ei s-au refugiat pe treptele Mănăstirii Cașin pentru a scăpa de jandarmi. Incidentele cu forțele de ordine au continuat după ce arădenii și steliștii au refuzat să respecte traseul stabilit de Jandamerie. Ultrașii au intrat pe o stradă lăturalnică pentru a se întâlni cu suporterii de la SUD Dinamo.

Sursa foto: Arhiva EvZ

Meciul Dinamo-UTA, întrerupt pentru 10 minute

Oamenii legii au reușit să calmeze spiritele, preț de câteva minute, până când suporterii au făcut accesul în incinta arenei sportive. Scandalul s-a reluat în interiorul stadionului Arcul de Trimf unde s-a disputat meciul. Suporterii arădeni, ajutați de ultrașii din Ghencea s-au încăierat cu galeria dinamovistă. Înaintea fluierului de început, „câinii” au aruncat cu torțe spre suporterii UTA. La un momentdat conflictul s-a mutat pe gazon, iar meciul a fost întrerupt pentru 10 minute, potrivit sport.ro